A umbla cu icoanele pe dealuri pentru ploaie nu e obicei primitiv, ci e o acţiune creştină rațională ce vădeşte încredere şi nădejde în mila lui Dumnezeu

Mă văd oarecum mânat de conștiință, să fac ceea ce nu prea îmi place, adică, să ripostez prin scris față de unele afirmații ce par oarecum halucinante și neadevărate, expuse printr-un articol pe o reţea de socializare, într-un duh jignitor, de o jurnalistă pe care, de altfel o stimez pentru munca ce o depune de a informa societatea cu diverse lucruri, printr-un ziar la care sunt abonat și pe care îl aștept cu nerăbdare săptămânal.

Ca să fiu înţeles de la început, nu am nimic contra jurnaliştilor, din contra, îi simpatizez şi-i respectat sincer. Jurnalismul mi-a plăcut dintotdeauna, și-mi place, iar ca dovadă poate servi faptul că-mi fac studiile de master în jurnalism, căci așa cum afirma scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez: „Nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul”. Dar un jurnalismul corect, nu părtinitor, nu denigrator, nu zeflemetor, căci așa cum afirma croatul Luka Tomic: „Un ziarist bun trebuie să aducă lumină și pace, nu ponegreală și ură”.

Dar să trecem la subiect. Ceea ce m-a deranjat e un articol care incită chiar din titlu: Umblăm pe dealuri, în loc să construim sisteme de irigare. Cei care nu au citit articolul vă spunem că, distinsa jurnalistă (și din comentarele postate, încă mulți care împărtășesc aceleași idei) este revoltată de faptul că se umblă pe dealuri cu icoane, cerând ploaie de la Dumnezeu pe timp de secetă, în loc să facem sisteme de irigație ca în țările civilizate.

Ca să fim mai expliciţi, şi să fie o relatare interesantă şi constructivă, vom lua pe rând unele afirmaţii şi vom răspunde argumentat, în apărarea credincioşilor şi-a unei acţiune creştine a acestora.

În primul rând cui vă adresați stimată și distinsă domnișoară jurnalistă? Că cei care umblă pe dealuri cu icoane, nu sunt în competență nici cât de puțin să facă sisteme de irigație, deși le-ar vrea și ei, iar cei care ar putea și ar trebui să le facă, nu umblă pe dealuri, ci stau, unde stau, bine mersi, vorba românului.

Apoi, versurile de la începutul articolului, luate dintr-un poem al marelui, regretatului și mult iubitului poet D. Matcovschi, conform comentariilor și criticilor literare, prin aceste vresuri scriitorul se referă la minciună, fățărnicie și hoție, vicii care există cu părere de rău astăzi oriunde te-ai întoarce, dar cred că nu au mare tangenţă cu sistemele de irigare și mai ales cu umblatul pe dealuri cu icoane.

Faptul că se umblă cu icoane pe deal este numit în articol „lucru straniu care se întâmplă în Rep. Moldova”. În primul rând ceea ce se petrece de mult, dar de foarte mult timp – umblatul cu icoane – nu poate fi socotit ceva straniu, deoarece are continuitate de, chiar mii de ani, începând de la căderea cetății Ierihonului (Iosua 6, 3-5). Iar în decursul istoriei bisericii, se întâlnesc nenumărate cazuri când, dorindu-se îndeplenirea unei minuni, se umbla exact ca acum, cu icoane și steaguri, în jurul cetăților, pe drumuri, înclusiv pe dealuri. Dar mai mult decât atât, chiar și astăzi, inclusiv în România, de care se amintea, se umblă cu icoana pentru ploaie, în Ucraina, în Rusia, Georgia, Bulgaria, Serbia, chiar și-n Grecia, unde sistemele de irigație sunt puse la punct, tot se umblă cu icoanele pe dealuri atunci când e secetă, deoarece ei conșteintizează mai bine decât unii cârcotași că, chiar dacă au tehnologia la îndemână, ca să treacă apa prin țiava de irigație, trebuie să vină tot de la Dumnezeu. Deci nu sunt lucruri „stranii” ceea ce se petrece, ci este doar continuitatea unei tradiții milenare în ţările preponderent ortodoxe, prin care se invocă mila lui Dumnezeu (nu doar pentru ploaie) şi este vădită credinţa şi nădejdea poporului creştin în ajutorul Celui de Sus.

La un moment dat în articol, autoarea se întreabă nedumerit: ce are una cu alta? adică ploaia și cu umblatul cu icoane şi, credinţa cu condiţiile climaterice. Și ne dăm seama că, chiar e greu de înțeles acest lucru atunci când nu viază desăfârșit în noi sentimentul religiozității. Asta n-o spun eu, o zice cel mai mare om de știință din secolul XX, Albert Einstein: „În veacul nostru materialist, singurii oameni de ştiinţă serioşi, (adică care înțeleg importanța unui lucru am zice noi) sunt oamenii profund religioşi”. Or, dacă nu ești profund religios și credincios, nu mai mergi o zi întreagă pe dealuri cu icoanele, flămând și însetat.

Apare o altă întrebare în articol: de ce fețele bisericești nu cheamă enoriașii în biserică să se facă slujbe de ploaie? Dragă și distinsă jurnalistă, întreabă pe cei care vin la biserică, nu pe cei din târg și supermarket, ce facem noi preoții la slujbe pe timp de secetă, oare nu ne rugăm pentru ploaie? Oare nu îndemnăm să vină cât mai multă lume să se roage împreună în biserică? Și o spun cu toată sinceritatea, nu de puține ori ne rugau creștinii să ieșim ca pe vremuri, pe dealuri cu icoane. Unii chiar ne reproşau, de ce nu mergem cu icoanele ca să plouă. Le-am  zis: aici e oraș, e mai anevoios, la sat e mai accesibil să mergi pe dealuri. Deci, oricât de „straniu” vi s-ar părea, nu doar preoții, ci creștinii mai întâi de toate vor să se meargă pe dealuri cu icoane şi cruci.

Lucrurile par interesante și anapoda, dacă mergem cu icoanele pe dealuri, suntem acuzați: de ce mergem. Dacă ne rugăm doar în biserică, ni se spune: de ce nu mergem ca preoții de înainte, suntem trândavi și nu vrem să ne ostenim pe dealuri.

Dar totuși să lămurim, de ce umblăm pe dealuri și nu ne rugăm doar în biserică pentru ploaie. Întâi i-aș întreba pe cei nedumeriți și oarecum revoltați: sincer, va tras cineva de mânică, va trezit din somn careva, va luat de la serviciu cu arcanu ca să mergeți cu icoanele pe dealuri, va tulburat întru-câtva liniştea vre-o procesiune cu icoanele? Și dacă nu, de ce agitați neuronii organismului dumneavoastră? Doar spune medicina că, agitația și mânia distrunge neuronii și aduce disfuncții în sistemul nervos. Deci ar fi bine să ținem mai mult la sănătate, dacă la mântuire și suflet nu prea. Iar pe dealuri se umblă că, anume pământurile și vegetația naturală are în primul rând nevoie de ploaie. Umblând pe dealuri te osteneşti, iar rugăciunea împletită cu osteneală, înduplecă mai repede pe Dumnezeu, ne spun Sfinţii Părinţi.

Dar stați așa, când se dorește o schimbare, oare nu mergem tocmai până la capitală și mărșăluim acolo cu steaguri și diferite pancarde? De ce în asemenea situații nu ne adunăm doar în unele cabinete sau săli impunătoare și prin intermediul tehnologiei informaționale moderne, să transmitem pe ecrane mari și prin boxe supre-dotate gălăgia, dorința sau rugămintea noastră și să se vadă pe ecrane că suntem adunați într-o sală, mulți cărora nu ne convine o situație anume? Așa-i că pare ridicol ce spun și lipsite de sens? Dacă pentru o oarecare schimbare trebuie să mărșăluim direct noi, acolo la fața locului, ca să fim mai convingători, măcar din acest considerent putem și trebuie să umblăm cu icoanele pe dealuri.

În continuare autoare afirmă: fețele bisericești nu pot ieși din premitivismul acestor obiceiuri. Întâi de toate e jalnic să credem umblatul cu sfintele icoane a fi o acțiune primitivă. E grav pentru că, indirect, toți bătrânii și ceilalți creștini ce au umblat cu icoanele pe deal sunt făcuți primitivi şi proşti. Din toate considerentele, nu doar creștine, e inadmisibil să catalogăm o asemenea acțiune, a trudiților şi sărmanilor noștri bătrâni, ca fiind una primitivă. Părerea mea și probabil a multora ar fi că, se cuvine de a se cere iertare, tot printr-un articol, pentru insulta indirectă adusă tuturor celor care au umblat pe dealuri și au stat în genunchii ca să trimită Dumnezeu ploaia care ne-a bucurat totuși, chiar dacă nu a venit prin sisteme de irigație.Cu siguranţă că, nu puţini, mai ales de prin sate, vor fi indignaţi citind respectivele afirmaţii, atunci când vor lua ziarul spre al citi.

A, da, apropo, să nu uit, surprinzător, chiar Doamna Șefă a ziarului cu pricina, a postat ieri (20. VI. 2018) pe o rețea de socializare câteva poze tocmai cu creștini „primitivi” ce au trecut prin Ungheni într-un drum al crucii care Rep. Moldova. Iar din postare și din ce-a menționat Doamna Redactor-Șef, se vădeşte oarecum, o predispunere spre aceste acțiuni, şi bucuroasă că, „o să fie ploie, şi-o să fie pâine” în urma umblatului cu icoane (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10215146032979632&set=pcb.10215146036379717&type=3&theater). Sigur că nu suntem datori să avem aceiaşi poziţie şi gândire ca şi superiorii noştri, dar ziceam aşa într-o doară, că lucrurile bune se pot de copiat şi de urmat.

Se spune apoi în articolul cu pricina că: „poate cei care umblă pe dealuri cu cruci și icoane nici n-au auzit de sisteme de irigație”. Cum aţi reacţiona stimată domnișoară dacă vi s-ar zice: „poate cei care au scris asemenea articol nici n-au auzit de Dumnezeu, poate nici n-au auzit de aceea că de câțva ani, în pofida pronosticurilor meteorologice cu privire la secetă, Dumnezeu ne-a dat poaie la timp și pământul a rodit, chiar și fără, de toți râvnitele, sisteme de irigație”. Da, cu siguranță că ar fi o batjocură și luare în râs dacă ați fi întrebată astfel. Dar ceea ce ați întrebat dumnevoastre vi se pare a fi o expunere normală şi omenoasă?

În continuare se mai face o constatare eronată printr-o întrebare: are Guvernul un pact cu biserica să ne prostească? Chiar nu înţeleg cum poţi să te întrebi aşa ceva. Personal, niciodată nu mă voi întreba, deşi s-ar putea (şi nu vizez acum respectivul ziar): mass-media are cumva un pact cu masoneria şi cu organizaţiile de distrungere a Ortodoxiei, de se pângăreşte biserica şi unele obiceiuri creştine atât de mult şi vădit? De ce nu voi întreba niciodată aşa? Pentru că mă ajută bunul simţ şi mai fac uz de logică.

Spre încheiere se găsește într-un fel cauza lipsei sistemelor de irigație performante, şi anume, banii pentru acestea sunt chieltuiți pe călătorii prezidențiale și concerte de tot felul. Şi nu zic aici că nu ar avea dreptate. Dar altceva aș remarca: cât de frumos şi corect totuşi, putea fi dacă respectivul articol trata problema stringentă din agricultură dintr-un alt unghi. Și anume: dacă s-ar fi scris că uite: din cauza secetei, agricultura suferă enorm de câţva ani, iar banii pentru irigație sunt chieltuiți mai mult aiurea și e nevoie ca sărmanii oameni să umble tot ca pe vremuri cu icoanele pe dealuri ca pământul să fie adăpat cu ploaie. Atunci cu siguranță că părea cu totul altceva. Să fiu înţeles corec, nu dau indicații și, desigur în virtutea libertății de exprimare, putem scri orice, despre oricine, doar că e bine totuşi să mai ținem cont și de niște conduite morale, dacă nu și creștine.

Și după toate afirmațiile și constatările, desigur neargumentate, autoarea încheie vădit mânioasă și revoltată cu o ultimă întrebare: ce naiba căutăm pe dealuri? Părerea mea că un cuvânt – naiba – nu-şi are locul aici. Iertați-mă, dar e inadmisibil ca un jurnalist, într-o publicație citită de foare multă lume, să strecoare cu bună intenţie un asemenea cuvânt. Cum vi se pare, oare acest cuvânt nu vădeşte o exprimare arhaică şi primitivă, decât culturală şi modernă?

Și totuși, noi nu am avut îndrăzneala, și nici n-o avem, pentru că nu ne permite bunul simț, cultura și educația să punem asemenea întrebări ca de exemplu: dacă tot ne considerăm creștini, de ce umblăm pe la discoteci? De ce încălcăm posturile? De ce se trăieşte necununat? Și multe alte de, De ce? Dar întrucât avem conștiiță trează, ne dăm seama că nu e prea potrivit, mai ales în epoca modernistă, să cicălim public pe oamenii de ce fac un anumit lucru, care îi discreditează din punct de vedere moral şi creştin. Fiecare va răspunde pentru toate acțiunele sale. Căci, se tot zice: „în virtutea valorilor democratice şi a libertăţii de exprimare putem face ceea ce vrem, că doar avem drepturi multiple”. Şi dacă e liber omul să facă ceea ce vrea, de ce creştinul este acuzat că umblă primitiv pe dealuri? În virtutea libertăţii, de ce noi, ăștea primitivi, ăștea fanatici, ăștea nemodernizați, nu suntem lăsați în pace? Da chiar, îmi îngădui să fac uz de vorba cântecului, fredonat de regretații Teodorovici: „Lăsați-ne odată-n pace…” să umblăm noi cu icoanele pe dealuri, iar alții cu denegrări, înjosiri și panfleturi prin ziare.

  1. S. Îmi cer iertare dacă cumva s-a simțit cineva jignit. Sincer, nu acesta a fost gândul, ci am vrut doar să apăr o acțiune ortodoxă și o atitudine creștină a multor credincioși, prin argumente și confirmări clare disprinse atât din sfinte cărți, cât și din cărți de jurnalism și mai ales de psihologie, cum ar fi: Psihologia Manipulării, de Robert Cealdini; Gândire rapidă, gândire lentă, de Daniel Kahneman; Psihologia Mulțimilor, de Gustave le Bon, dar și altele. Am menționat acestea ca să se înțeleagă că, bine este, și personal mă conduc de ceea ce mi s-a spus făcând studiile la teologie, la istorie, la psihologie și acum la jurnalism că, tot ce spui și scri să fie bine argumenta și foarte clar expus.

Și mai este ceva, se poate și chiar trebuie să se scrie unele comentarii vizavi de ce se postează, doar că și aici este ceva de menționat, să avem o logică în exprimare, argumentată bineînțeles, și la subect. De ce zic asta? Deoarece articolul tratează un subect, ne dăm cu părerea parcă despre el, dar deviem cu totul în altă parte. De exemplu: am citi comentarile după expunerea articolului „Umblăm pe dealuri, în loc să construim sisteme de irigare” și nu peste mult timp în comentarii se discuta despre cu totul alt subect. Cu siguranță că putem discuta și comenta orice dorim, dar la subect. Închipuiți-vă o așa situație, se începe meciul de fotbal, la un moment dat jucătorii încep să joace baschet, spre final joacă volei, ca în cele din urmă să dorească să joace polo. Vă dați seama ce-ar ieși din acest joc, c-am așa stă situația și cu momentele când ne apucăm de un subiect și deviem prin discuţie la alte subiecte, ne mai având o discuţie frumoasă şi constructivă.

Pace, bucurii şi gânduri bune să avem cu toţii faţă de toţi, că doar acestea ne pot reprezenta a fi oameni necesari şi utili societăţii.

Preotul Ştefan Rîmbu