Ziua Internațională a Familiei, organizată de Inspectoratul de Poliție Ungheni

Sîmbătă, 18 mai 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, preotul Ioan GAJIM, Președintele Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret, a fost prezent la evenimentul dedicat Zilei ionternaționale a Familiei, organizat de Inspectoratul de Poliție Ungheni.
Evenimentul a avut la bază informarea comunității cu privire la fenomenul violenței în familie și încurajarea victimelor să raporteze actele de violență în familie și consolidarea încrederii în autoritățile responsabile de gestionare a acestor situații conflictuale dificile și de oferire a sprijinului necesar pentru femeile, bărbații, copiii aflați în situații vulnerabile, precum și reducerea riscurilor de victimizare.
Părintele Ioan, în alocuțiunea sa, a evidențiat importanța familiei tradiționale, în speță creștină, pentru societatea de astăzi. Familia formată din bărbat și femeie, care prin naștere de copii, perpetuează viața ca dar primit de la Dumnezeu, oferind-o mai departe generațiilor viitoare, prin care Dumnezeu va lucra, binecuvântând și pe oameni dar și natura înconjurătoare.
Aducem mulțumiri Șefului adjunct Ruslan Grecu, comisar principal al Inspectoratului de Poliție Ungheni, pentru colaborarea inter-instituțională și dialogul pe care Inspectoratul mai sus menționat îl are cu Episcopia de Ungheni și Nisporeni.