Miercuri, 16 august 2017, toți membrii Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova sau aflat la Mănăstirea Ciuflea din municipiul Chișinău.
Acest lucru a fost prilejuit de jubileul de 50 ani al Duhovnicului Mănăstirii, Arhimandritul NICOLAE (Roșca). Slujba praznicală a fost oficiată de un sobor impunător de Ierarhi, preoți și diaconi in frunte cu Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR.
La final Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a felicitat călduros pe jubiliarul zilei de astăzi dorindu-i multă sănătate și ajutor de la Domnul.