Mă înfior de cele văzute, gândindu-mă ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu va lovi pe neaşteptate, pentru ticăloşia noastră și mulțimea păcatelor. Scriu şi-mi tremură mâinile şi lacrimile îmi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârşit, ca să descriu tot ce am văzut!
Această vedenie a fost aşa: după rugăciunea de seară m-am culcat să mă odihnesc puţin, fiind foarte obosit. în chilie era semiîntuneric. În faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu a trecut nici o jumătate de ceas şi am auzit un zgomot uşor, cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetişor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi mergi cu voia lui Dumnezeu!”
M-am ridicat şi am văzut lângă mine un stareţ minunat, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână. M-a privit binevoitor, iar eu de frică mai că n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii şi sufletul mi s-a făcut uşor şi vesel. După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii. Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfinţit. Apoi, dintr-o dată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe stareţ pe un câmp verde. Şi am văzut o mulţime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut şi de aur. L-am întrebat pe stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?”, iar el mi-a răspuns cu blândeţe: „Ale celor care au pătimit pentru credinţa în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucişi şi au devenit mucenici!”.
Şi iarăşi am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge şi l-am întrebat pe stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat?”. Stareţul a privit în jur. zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creştini!”.
Mi-a arătat apoi un nor şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzând, care începură să cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau prefăcându-se în praf şi cenuşă. După aceea stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!”. Şi am văzut pe nori şapte sfeşnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeşnice căzătoare?”. „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele şapte sfeşnice de pe nori sunt cele şapte Biserici Apostoleşti şi Soborniceşti care vor rămâne până la sfârşitul lumii”.
Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!”. Mulţime multă de norod înainta cu lumânări în mâini, cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenţi şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul stareţ: „Aceştia cine sunt?”. „Aceştia toţi au pătimit pentru Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Stareţ dacă pot să mă alătur şi eu la această procesiune. Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabdă, nu este binecuvântare de la Domnul!”.
Şi iarăşi am mers mai departe, şi am intrat într-o biserică impunătoare. Am vrut să-mi fac cruce, dar stareţul m-a oprit: „Nu trebuie! Aici e urâciunea pustiirii!”. Această biserică era tare mohorâtă, unde ardeau lumânări de smoală și era un miros rău și respingător, iar oamenii din ea alergau haotic şuierau, bătând din palme cântau cântece dezmăţate. Şi deodată a străfulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet năpraznic, pământul s-a cutremurat şi biserica s-a prăbuşit.
Stareţul se uita la ceva, m-am uitat şi eu. „Părinte, spune-mi, ce-i cu această înfricoşătoare biserică?”. „Aceştia sunt ereticii, cei ce au părăsit Sfânta şi Soborniceasca Biserică şi au acceptat înnoirile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu. M-am înfricoşat zicând: „Doamne, vai nouă, ticăloşilor!”. Stareţul m-a liniştit însă, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roagă-te, crede și nădăjduiește în Dumnezeu!”.
Sfântul Ioan de Kronstadt,
Profeții despre Apocalipsă
