Miercuri, 28 iulie 2021, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, dimpreună cu Stareții și Starețele din Eparhie ce îl însoțesc în binecuvântatul pelerinaj prin Grecia, au vizitat Mănăstirea ,,Sf. Ap. Ioan Teologul” din Suroti, la 30 km de Tesalonic.
Această frumoasă mănăstire de maici, deși e una relativ tânără, întemeiată prin 1966 de Cuviosul Paisie Aghioritul, este căutată și vizitată de foarte mulți creștini, mai ales pentru mormântul întemeitorului ei, cuv. Paisie, care se află în complexul monastic al acestui așezământ.
Grupul nostru de pelerini ajunși aici, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am închinat și plecând genunchii în rugăciune la mormântul Cuviosului Paisie, dar și-a altor sfințenii de aici, am cerut mijlocirea și ajutorul Sfinților pentru Clerul, Monahii și Dreptmăritorii creștini din Eparhia noastră.
Prin aceasta se adeverește, încă o dată, că Înaltpreasfinția Sa ne poartă cu multă dragoste pe toți în rugăciunile ce le înălță la toate locurile sfinte unde se închină.
Totodată dorim să menționăm și faptul că, deși Cuviosul Paisie a fost canonizat pe 13 ianuarie 2015, totuși mormântul nu i-a fost descoperit, pentru a-i fi scoase trupul sfințit, așa cum se obișnuiește la canonizarea unui sfânt, căci chiar el, a lăsat ca un testament, rugămintea de a nu fi niciodată dezgropat.
Fapt pe care obște maicilor de la Mănăstirea Suroti, îi împlinesc cu sfințenie dorința și cuvântul. De aceea pelerinii ajunși la Mănăstirea Suroti se pleacă în rugăciune asupra mormântului Cuviosului Paisie.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)