Nu ar greşi cineva, nici ar fi departe de adevăr, dacă ar numi cărţile ce cuprind Vieţile Sfinţilor, pe cele douăsprezece luni ale anului, rai împodobit cu tot felul de pomi, cu frumoase şi dulci şi de viaţă făcătoare roade, grădină cu tot felul de ierburi mirositoare şi de toată boala şi neputinţa tămăduitoare.
Căci precum pomii şi ierburile mirositoare îndulcesc simţurile, veselesc ochii, desfătează gustul, fac vesel sufletul privitorului, tot aşa şi cărţile cu Vieţile Sfinţilor îmbărbătează pe cel deznădăjduit, mângâie pe cel necăjit, pe cel păcătos îl întoarce la pocăinţă, pe cel împietrit la inimă îl moaie şi umilinţă îi dăruiesc; pe cel rătăcit îl întoarce, pe cel neplecat îl pleacă, simţirile sufletului cele pline de amărăciunea păcatului le îndulcesc, iar pe om, din vechi îl fac nou, din mort viu, din somnul nesimţirii şi al lenevirii îl deşteaptă, către lucrarea faptelor bune îl pornesc, către urmarea sfinţilor îl aprind şi către calea ce duce la împărăţia cerurilor îl povăţuiesc.
Vieţile şi laudele sfinţilor se aseamănă strălucirii stelelor. Că precum stelele sunt aşezate şi întărite pe cer şi luminează toate cele de sub cer, pământul îl strălucesc, marea o luminează, pe cei ce înoată cu corăbiile îi îndreptează al căror nume deşi nu-1 ştim pentru mulţimea lor, însă de frumuseţea strălucirii lor ne minunăm, în acest chip este şi strălucirea vieţilor sfinţilor. Pe suflet îl strălucesc, pe minte o luminează, iar pe trup cu aşezare bună şi liniştită îl întocmesc.
Și precum „stea de stea se deosebeşte în slavă”, tot aşa şi vieţile sfinţilor, una pe alta întrece cu strălucirea şi cu slava, cu frumuseţea, cu starea şi cu deosebirea.
Arhimandritul Ioanichie Bălan
