Ziua de pomenire a unuii sfînt e un bun prilej să medităm asupra vieții noastre creștinești și să vedem ce putem să luăm din viața sfîntului și să punem în viața noastră, căci viețile sfinților nu sunt doar simple relatări istorice despre viețuirea cuiva, sau o frumoasă poveste cu un oarecare personaj erou ce a trăit odată. Prin viața fiecărui sfînt Hristos ne vorbește astfel: ,,Acest sfînt a fost om ca și voi, ducînd o viață pămîntească, a putut să se sfințească prin nevoință creștinească. Iată că și voi puteți și trebuie să ajungeți asemenea lor”.
Unu din multele exemplu pe care Biserica ni-l propune ca model de viețuire creștină este Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Din start trebuie să precizăm că sfîntul Dimitrie a trăi în vremuri mult mai anevoioase decît cele pe care le trăim noi astăzi. Și totuși a putut, asemenea multor creștini de atunci, nu doar să se mențină creștin, ci să-și sfințească viața ajungînd mare sfînt cu cinste deosebită în Biserica Ortodoxă.
Din relatările aghiografilor, aflăm că Marele Mucenic Dimitrie s-a născut în Tesalonicul de astăzi, în a doua jumătate a secolului III, într-o familie de oameni creștini. Aici încă o dată ne aducem aminte de cuvintele sugestive ale mitropolitului Augustin de Florina care spunea: ,,Mulți sfinți sunt rodul unor familii cu educaței creștină”. Or, sfîntul Dimitrie este rodul unei asemenea familii. Tatăl sfîntului Dimitrie a fost comandantul cetății Salonic (Tesalonicul Greciei de astăzi). Avînd această funcție respectiv că avea și o stare materială foarte bună. Dar cu toate acestea, tatăl sfîntului Dimitrie, nu renunțase la comoara cea mai de preț credința ortodoxă. Ca să nu fie denunțat și de frica persecutorilor, mergea în ascuns cu fiul său adesea, într-o cameră retrasă din palat unde se rugau înaintea icoanelor. Această faptă a tatălui a lăsat amprente adînci în viața fiului întru cît și sfîntul Dimitrie cînd a ajuns conducător al Tesalonicului, de asemenea se ruga și nu-și părăsise credința sub nici o formă, ci a păstrat-o ca pe cel mai mare odor. Vedem încă o dată că avuțiea și funcția ce o aveau nu i-a împedica atît pe tată cît și pe fiu, să fie buni creștini și rugători sîrguincioși. Or, astăzi nu știm dacă se mai întîlnesc demnitari cu funcții înalte și cu avuție, și să se mai roage sîrguincioș, încă dimpreună cu fii lor. Sfîntul Vasile cel Mare spunea că: ,,Cea mai mare bogăție pe care trebuie s-o moștenească copii de la părinți, este credința și dragostea de a se ruga”. Iată că acestea au fost cea mai mare avere pe care sfîntul Dimitrie o moștenise de la părinții săi.
După moartea părinților săi Sfîntul Dimitrie la vîrsta de doar 22 de an este chemat de împăratul Maximilian, care văzîntul iscusit și cu multă înțelepciune la pus să fie conducătorul Tesalonicului, poruncindu-i să omoare pe creștinii ce se vor afla în oraș. Sfîntul Dimitrie luînd cîrma Tesalonicului, nu doar că nu i-a omorît pe creștini, ci chiar unora le-a dat dregătorii. Sfîntul Dimitrie nu a făcut cum se mai întîmplă astăzi, dacă ajunge cineva mare își pune în preajma lui la conducere rude, cunoscuți și oameni de-ai lui. Ci sfîntul Dimitrie și-a luat în conducere ca ajutor anume creștini, deoarece știe că aceștea avînd frică de Dumnezeu vor asculta și de el. Și mai știa sfîntul că acești creștini n-o să-l fure, n-o să-l mintă, n-o să fie neascultători la sfaturile și îndemnurile lui și n-o să întreprindă măsuri împotriva credinței. Întru cît fiecare își îndeplinea funcția sa așa cum se cuvenia, s-a ajuns ca cetatea Tesalonicului să prospera în toate aspectele. De aceea și împăratul Maximilian, văzînd cetatea atît de prosperă și frumoasă, hotărîse după ce se întoarseră învingător dintr-o luptă, să sărbătorească victoria și ziua lui la Tesalonic.
Așa cum era atunci rînduiala, cînd se făceau sărbătorile împărătești, și nu numai, se aduceau în public jertfe idolilor, în primul demnitari și marii conducători aduceau jertfe idolilor. Atunci sfîntul Dimitrie întărit și ajutat fiind de puterea Celui de Sus, a ieșit în mijlocul lor și a zis: ,,Eu nu aduc jertfă spurcaților zei, eu Dumnezeului Adevărat mă închin și Lui Îi slujesc”. În acel moment împăratul poruncise slugilor să-l întemnițeze ca să-și poată continuă spurcata sărbătoare. După aceasta împăratul încercă să-l înduplece pe Dimitrie să lepede credința și să aducă jertfă idolilor. Rugămințile și momelile au fost zadarnice, căci sfîntul a rămas tare ,,pe piatra credinței”. Nici împăratul nu vroia să-l omoare, că-l știa iscusit și înțelept, avînd nevoie de astfel de oameni. În cele din urmă tot el poruncise să-l omoare pe sfînt. Dar vom vedea cum.
Nelegiuitul împărat la sărbătorile care le făcea avea o plăcere spurcată. Și anume, un vandal pe nume Lie, lua pe creștini în mîini și-i arunca de pe un pod în sulițe. Văzînd această cruntă priveliște, un oarecare tînăr pe nume Nestor a mers în închisoare la Dimitrie cerîndu-i sfîntului să se roage pentru el ca să-l poată birui pe Lie. Asfel sfîntul la însemnat pe Nestor cu semnul sfintei Cruci zicîndu-i să meargă să se lupte și va învinge. Tînărul Nestor cînd s-a înfățișat și a cerut să se lupte cu muntele de om Lie, toți au rîs și chiar Lie îl sfătuia să-și cruțe tinerețea. Însă Nestor plin de curaj fiind și întărit de rugăciunele sfîntului Dimitrie, s-a repezie înșfăcîndu-l pe vandalul Lie aruncîndu-l peste pod în acele sulițe unde își găsise moartea mulți creștini. Uimirea îi cuprinsese pe toți, dar pe împărat îl cuprinsese și mînia că îi omorîse sursa plăcerilor sale păcătoase. După ce aflase spurcatul împărat din îndemnul cui fusese omorît Lie, dăduse poruncă să i se taie capul tînărului Nestor, iar pe Dimitrie să-l omoare împuns cu sulițe.
Cînd intrase călăii în temniță sfîntul Dimitrie cunoscînd prin descoperire dumnezeiască vremea și felul muceniciei sale, își rîdică mîna dreaptă în sus și prima suliță care împunse trupul sfîntului fusese în coasta dreaptă, asemenea lui Hristos, pe care îl slujise și i se închinase toată viața.
La prima vedere am pute zice că sfîntul Dimitrie prin viața sa este un exemplu de urmat pentru cei care au sarcina de a conduce popoare și comunități, întru cît el a fost conducătorul Tesalonicului. Și am avea pretenția să zicem că așa trebuie să fie un conducător adevărat, să facă comunitatea să prospere, să fie conducător bun cu o suită de oameni onești și credincioși, dar nu tălhari, mincinoși și falși credincioși. Și aceste preferințe ale noastre ar fi îndreptățite, și pe drept cuvînt așa trebuie să fie un conducător și așa trebuie să meargă lucrurile într-o comunitate, mai ales cînd și comunitatea și conducătorul se pretind a fi credincioși adevărați.
Însă sfîntul Dimitrie ne este pildă de vețuire cu adevărat creștină tuturor, și celor avuți, și celor mai puțini avuți, și celor prigoniți, și celor care duc o viață de tihnă, și celor în vîrstă, și celor tinerii. Pentru că cel mai important în viața sfîntului observăm că a fost dragostea mare pe care fiecare trebuie s-o avem față de Dumnezeu și rîvna față de credința dreptmăritoare. Chiar dacă a avut mai multe încercări și pericole decît noi, totuși nu s-a compromis cu nimic în fața lui Dumnezeu, nu s-a lepădat de credința și nici nu a fost un simplu formalist creștin. Nimic nu la împedicat din calea sa spre Hristos, nici funcția înaltă, nici averea care o împrățise la săraci, nici prigoana, nici chinurile din temniță și nici clipa cînd aflase că va fi străpuns peste tot cu sulițe.
Să cerem dar, ajutorul acestui mare sfînt, și făcător de multe minuni prin moaștele sale, să ne întărească pe toți în dreapta credință și să ne ajute de a fi și noi bune exemple de viețuire creștină pentru generațiile următoare.
Prot. Ștefan Rîmbu
