În noapte dinaintea Patimilor Sale, Iisus Hristos, a înălţat o fierbinte rugăciune către Tatăl ceresc în grădina Ghetsimani, în timpul căreia ridicându-și ochii către ceruri, cu cuvinte arzătoare s-a rugat aşa: „Părinte Sfinte păzeşte în numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, precum una suntem şi noi”.
Sfinții Părinți care tâlcuiesc acest pasaj evanghelic (Ioan 17, 1-13) ce s-a citit astăzi ne spun mai întâi că Hristos prin această rugăciune nu se ruga doar pentru ucenicii Săi, ci pentru toți credincioșii, ce vor fi până la sfârșitul veacurilor. Și această rugăciune arzătoare a fost înălțată, tocmai că Mântuitorul, cu ştiinţa Sa dumnezeiască, vedea întreg viitorul Bisericii pe care o întemeiase pe pământ. Vedea cum Evanghelia Sa se va vesti până la marginile pământului, cum idolii se vor prăbuşi, vedea cum păgânii se vor converti şi generaţii după generaţii vor primi credinţa cea adevărată. Dar ceea ce mai vedea Mântuitorul şi aceasta-L îngrijora era dezbinarea şi zâzaniile care vor apărea mai târziu în Biserica Lui. De aceea cerea de la Tatăl ceresc, ca să fie păziţi şi uniţi aşa precum Sfânta Treime este una.
Cercetând istoria primelor veacuri creştine, constatăm că multă vreme s-a păstrat unitatea credinţei în chip desăvârşit. Sfinţii apostoli au ascultat porunca Mântuitorului şi au răspândit adevărul Evangheliei pretutindeni. Însă nu mult după aceste timpuri frumoase de aur, în mijlocul Bisericii s-au ivit certuri şi dezbinări, ridicându-se unii oameni rătăciţi care au semănat neghină în ogorul spiritual al Împărăţiei lui Dumnezeu, pe pământ.
Aceştia au venit cu învăţături noi împotriva adevăratei învăţături ortodoxe. Diavolul de la început a găsit şi el oameni pe placul lui, răzvrătiţi şi dornici de certuri ca să dărâme ceea ce zidiseră Sfinţii Apostoli şi astfel să facă pe creştinii de atunci să se împartă în tabere, să nu fie uniţi.
Toţi sfinţii părinţi au avut de luptat, fiecare la rândul lor cu o mulţime de eretici printre care mai de seamă au fost aceştia: Simon Vrăjitorul, Arie, Nestorie, Eutihie, Macedonie, Pir, Eunomiu, Dioscur, Apolinarie, Severian iar mai târziu de tot atât de periculoşi au apărut pelaghienii, iconoclaştii, agarenii, calvinii, luteranii şi alţii. Toţi aceşti rătăciţi ai primelor veacuri au pierit, iar alţii au rămas pe linia moartă fără nici un folos pentru că nu l-au cunoscut pe Iisus Hristos, pe care L-a trimis Tatăl.
Ce frumos şi ce minunat înţeles au cuvintele Domnului Hristos din rugăciunile Evangheliei de astăzi unde zice: „Iar viaţa cea veşnică este aceasta, ca să Te cunoască pe Tine singurul adevărat Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”. Înţelesul acestor cuvinte este acesta, că oamenii cunoscând pe Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, – Sfânta Treime şi cunoscând şi împlinind voia lui Dumnezeu vor câştiga viaţa cea veşnică.
De aceea se cuvine ca toți creștii să-L cunoască pe Dumnezeu din paginile Sfintei Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți. Dar întrucât prea puțini se îndeletnicesc cu cercetare cuvântului Dumnezeiesc, s-a ajuns până la aceea că și-au format o părere proprie despre credință și Dumnezeu. Unii dintre ei cred că e de ajuns numai să crezi în Dumnezeu, doar așa în inima lor, dar în schimb n-au de-a face cu Biserica, cu Sfintele Taine, cu preoţia. O parte din oameni nu cunosc nimic şi nici nu vor să cunoască, poţi să le spui de toate, numai de Dumnezeu, nu. O altă parte cunosc câte puţin şi mai mult din obişnuinţă mai fac câte ceva de-ale credinţei, zicând că „aşa am apucat de la mama, așa m-o învățat buneii, așa am văzut la ai mei sau că așa trebuie să fac”, fără a fi convinși și a fi cu credință că ceea ce fac e adevărat, sfânt și mântuitor.
Omenirea de astăzi, chiar de la cei mici începând, învaţă limbi străine, cursuri științifice foarte aprofundate şi urmează la fel de fel de facultăţi, dar nu vrea să învețe cele ale credinței. Iată de ce lumea se află în momentul de faţă într-o mare neştiinţă religioasă şi nu cunoaşte adevărata credinţă ortodoxă pentru că nu prea vor să caute învățătura cea dreaptă și s-o urmeze.
În rugăciunea Mântuitorului de care vorbim am auzit că El „nu se roagă pentru lume”. Cine era lumea pentru care nu se ruga Domnul Hristos? Aceasta era lumea necredincioasă, lumea iubitoare de păcate, de plăceri, de certuri, de zâzanii şi de toate răutăţile, de desfrânări şi de toate relele, lumea spurcată de păcate mari.
De aceea se cuvine să fim cu mare luare aminte la viața noastră creștină, să ne ferim de păcate, să ne ținem de Hristos și învățătura lui, să ne ținem strâns de Biserica Ortodoxă și de tainele ei mântuitoare, să ne ferit de dezbinări și schisme, de zâzanii și gâlcevi, să iubim adevărul, să căutăm viața cea veșnică, pentru că numai așa vom ajunge prin mila lui Dumnezeu să moștenim Împărăția Cerească.
Material selectat Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru,
din cartea de predici a Ierodiaconului Visarion Iorgulescu
