Viața – ce ar putea fi mai important decât ea? Plină de urcușuri și coborâșuri, plină de friguri și primăveri, viața omului, totuși rămâne a fi o minune. În general, atunci când privim despre viață nu putem să nu ne lăsăm inimile cuprinse de o profundă încântare și să strigăm alături de Prorocul David: „Cat de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune Le-ai facut!” (Ps. 103, 25)
Cu părere de rău, însă, suntem nevoiți să constatăm astăzi că viața începe a fi un principiu atât de ușor de neglijat și de interpretat după bunul nostru plac; fără nicio remușcare decidem cine să trăiască și cine să moară, cine să aibă cuvânt în lume și de cuvântul cărui om ne putem lipsi. În „societatea aceasta democratică” (cu care atât de mult iubește să se laude UE), în societatea în care toți „au dreptul la viață”, vedem că, de fapt, unii nu au dreptul ncii măcar să se nască. Merge vorba, desigur, despre copiii sau mai bine zis OAMENII cărora nu li s-a îngăduit să se nască.
Problema avortulu ieste una îngrozitoare. Trăim astăzi, poate în cea mai dezvoltată epocă din istorie. Nicăieri și niciodată până acum nu s-a știut și nu s-a putut atât de mult ca astăzi. Am ajuns să cucerim stelele, dar să nu ne mai pese de noi înșine, de oamenii de lângă noi (și de oamenii din noi), am ajuns să „desfacem firul în patru”, să zdrobim munți și să ne croim cărări printre ei, dar inimile noastre tot împietrite și reci au rămas. Acest lucru îl concluzionăm (pe lângă toate celelalte) în urma nebuniei pe care o avem în a ne omorî copiii și, culmea, am și legalizat acest lucru. Este interesant faptul că cer legalizarea avortului cei care nu au fost avortați, cei cărora li s-a permis să se nască și să-și dea cu părerea.
Cuv. Paisie Aghioritul a fost întrebat odată: „Părinte, de ce Dumnezeu, văzând atâta suferință în lume, atâta durere, boală și necaz, nu trimite un ajutor, de ce nu face să se nască un doctor ca să găsească remediu la cancer, de exemplu?” La care Cuviosul Părinte a răspuns: „Cine știe ? Poate Dumnezeu l-a trimis demult, dar noi l-am avortat”.
Sunt copleșitoare cuvintele Cuviosului Paisie, în primul rând pentru că ne fac să înțelegem cât de stridentă este problema avortului în societatea actuală și cât de mult avem de suferit de pe urma acestui fenomen fatal. Conform statisticilor actuale, anul acesta, (în 2019), până acum (adică în perioada de trei luni și jumătate) au fost făcute 11.925.130 de avorturi, sau dacă e să vorbim pe față, au fost omorâți legal 11.925.130 de oameni. Este terifiantă această cifră! Și ne întrebăm acum: câți dintre acești copii (nemaivorbind de generațiile întregi care au fost omorâte și în anii precedenți) ar fi putut deveni oameni care ar fi salvat mii și milionae de vieți?
În al doilea rând, sunt importante cuvintele Sfântului, pentru că ne fac să înțelegem că această problemă ne privește pe fiecare în parte: tineri, bătrâni, părinți sau bunici. Toți suntem martori pasivi ai Avortului. Poate avem copii, părinți sau prieteni medici care fac avorturi; poate avem rude care vor să facă întrerupere de sarcină, sau suntem în preajma oamenilor care susțin avortul și „libertatea personală a fiecăruia”, și stăm într-o parte, fără să luăm o poziție, fără să fim glasul acelor copilași care nu au mai ajuns să aibă propriul glas. Astefel, ne dăm seama că fiecare dintre noi este (și poate fi) un „apărător sau un avocat” al unui copil; prin împotrivirea în fața acestei nebunii omenești, fiecare dintre noi devine un ostaș al vieții și Cine este Viața dacă nu Hristos care este „Calea, Adevărul și Viața” (In. 14, 6).
Deci rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să alegem de partea cui vrem să fim…
Preasfințitul Episcop PETRU
