Vârsta adolescenţei este cea mai importantă dintre vârste, pentru că aşa cum se comportă cineva de-a lungul ei, tot aşa îşi va petrece şi viaţa, şi din acest motiv, este nevoie de o purtare de grijă susţinută. Şi dacă aceasră vârstă ar ajunge bună sau rea doar pentru ea însăşi, virtuţile şi răutăţile ei ar avea un caracter particular, ca şi cum s-ar raporta doar la acele persoane, însă virtutea sau răutatea adolescenţilor are un caracter general, pentru că în această stare de virtute sau de răutate se dezvoltă şi generaţia următoare, căreia neamul şi societatea îi vor încredinţa, nu peste mult timp, moştenirile sfinte ale strămoşilor şi toate comorile generaţiilor trecute, îi vor încredinţa cinstea şi slava patriei, iar ea va prelua conducerea statului; ea va cultiva artele şi ştiinţele; ea va contribui la prosperitatea cetăţenilor; ea va împodobi societatea, neamul, Biserica; ea va forma caracterul moral al comunităţii.
Aşadar, dacă vârsta adolescenţei este virtuoasă, virtutea ei va salva totul, dar dacă ai unge rea, răutatea ei va distruge totul. Datorită acestei importanţe a ei, dintotdeauna grija societăţii şi a părinţilor s-a îndreptat mai ales spre această vârstă, astfel încât să-i arate pe adolescenţi bărbaţi destoinici şi puternici, ca să păstreze mult preţuita moştenire pe care patria le-o încredinţează, să sporească slava acesteia şi să-i preamărească numele, devenind bărbaţi şi cetăţeni buni. Generaţiile primesc prin succesiune moştenirile sfinte ale strămoşilor, câte sunt sfinte, câte sunt de neam bun, câte sunt frumoase, câte sunt bune, câte sunt mari, câte sunt slăvite, dar au datoria sfântă de a păzi sfânta moştenire intactă şi de a o preda generaţiei următoare mai mare şi mai Strălucită, fiindcă, altfel, se arată necinstitori faţă de strămoşi, trădători faţă de patrie şi nedrepţi faţă de urmaşi.
Această păzire implică totuşi obligaţii pe atât de mari, pe cât este de mare cinstea de succesor, vrednicia moştenirii, pericolul pierderii ei şi lucrurile înfricoşate care decurg din acestea. Moştenitorii marilor averi trebuie să fie bărbaţi măreţi, pentru că cei mici şi de nimic, nevrednici prin ei înşişi, preschimbă în ocară lauda strămoşilor, bogăţia în sărăcie, şi duc o viaţă mizerabili şi deplorabilă. Aceştia le trădează pe cele sfinte ale patriei, le vinde pe cele mai de preţ şi, în schimb, cumpără cu preţ mare ruşinea şi necinsrea.
Aşadar, păstrarea bogăţiei părinteşti presupune lupte, pentru că viaţa nedeprinsă cu greutăţile şi moleşită nu este o viaţă potrivită pentru asta. Viaţa strămoşilor noştri a fost o neîncetată luptă, dusă pentru a aduna, ca pe comoară, bogăţia prezentă.
Sfântul Ierarh Nectarie
Cum să naştem şi să creştem sfinţi
