Luni după Cincizecime, 21 iunie 2021, de Ziua Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.
La final Ierarhul, a felicitat credincioșii prezenți cu sfânta sărbătoare, dorindu-le tuturor să aibă o săptămână binecuvântată.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat credincioșii să se străduiască a viețui cât mai creștinește, ca să nu întristeze și să îndepărteze Duhul Sfânt, pe care l-am primit la Sfântul Botez, și cu care ne reînoim prin pocăință și tainele bisericești.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)