Luni, 11 septembrie 2023, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălţate rugăciuni de slavă lui Dumnezeu şi şi de laudă Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Totodată, conform circularei patriarhale, au fost înălţate rugăciuni pentru izbăvirea de patima băuturilor alcoolice, fără de măsură, a fumatului şi a narcomaniei, a celor care sunt stămâniţi de aceste rele patimi.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură în care a relatat secvențe din istoria sărbătorii, vorbind despre patimile și păcatele care întunecă mintea și inima omului și îl duc la săvârșirea celor mai grave păcate.
Ierarhul mai îndemnat credincioşii să aibă tăria de a mărturisi ca şi Sfântul Ioan, adevărul, credinţa şi să se lupte pentru dreptatea cuvântului lui Dumnezeu, să nu aibă frică mai mare de oameni, decât de Dumnezeu şi să se îngrijm de mântuirea sufletului.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinția Sa a felicitat credincioșii prezenți cu sfânta sărbătoare.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale condus de preoteasa Liliana ROTARI.