Vineri 14 aprilie 2023, la orele 17, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, Slujba Utreniei pentru ziua Sîmbetei cele Mari.
În timpul Utreniei, așa cum prevede rânduiala tipiconală, s-a săvârșit și cântare Prohodului Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Această umilincioasă cântare se săvârșește cu lumânări în mână, în fața Sfântului Epitaf.
La finalul slujbei Prohodului, Ierarhul, dimpreună cu soborul de slujitori, înconjurați și de credincioși, au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei. Această procesiune simbolizează ducerea și așezarea lui Hristos în mormânt.
La final Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre cinstirea ce trebuie s-o aducem ca mulțumire lui Hristos, pentru patimile și chinurile suferite pentru a noastră mântuire.
De asemene, Ierarhul a specificat și importanța aceste slujbe a Prohodului, ca și a celorlalte slujbe din Săptămâna Patimilor.
Cântările slujbei și a prohodului au fost intonate de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.