Slujba Privegherii, în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon oficiată la Catedrala Episcopală din Mun. Ungheni

În seara zilei de vineri, 24 decembrie 2021, înspre prăznuirea Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

După cântarea Polileului, Ierarhul dimpreună cu soborul de slujitori a cântat mărimurile Sfântului Ierarh Spiridon.

După ce credincioșii au fost miruiți de Înaltpreasfinția Sa, cei ce doresc mâine să primească Sfânta Împărtășanie, s-au spovedit.

La finalul slujbei de priveghere, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, felicitându-l totodată pe omagiatul zilei, Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan), Consilierul Econumic al Centrului Eparhial, care astăzi a împlinit frumoasta vârstă hristică, 33 de ani.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni