Sâmbătă, 28 august 2021, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni.
În dimineaţa zilei Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros Prot. Petru CIOBANU, parohul bisericii menționate, dimpreună cu familia sa, de soborul de slujitori, în frunte cu Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Prot. Vitalie COZARI, Protopopul de Nisporeni, și de credincioșii prezenți.
Menționăm că Înaltpreasfinția Sa venind în această parohie, a adus spre închinarea credincioșilor și spre folos sufletesc, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni la care vin șerpii de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, de la Mănăstirea Lavgouvarda, pe care Înaltpreasfinția Sa a adus-o din Grecia.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a evidențiat rolul și importanța cinstirii Maicii Domnului în cultul ortodox, menționând și cât de necesar este să o lăudăm și s-o cinstim pe pururia Fecioara Maria. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit în cuvântul de învățătură și despre istoricul sărbătorii de astăzi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa, alături de soborul de slujitori a înălțat rugăciuni către Dumnezeu și Maica Domnului, ca să fie a revărsate binecuvântări cerești pline de sănătate, spor și ajutor, asupra acestei comunități religioase.
După cântarea rugăciunii „Tatăl nostru…”, credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie, au primit Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Mântuitorului.
După Sfânta Liturghie s-a făcut înconjurul Sfintei Biserici, așa cum este obișnuit în ziua hramului, cu citirea a patru pericope evanghelice din cele 11 ale Învierii.
După aceasta, Înaltpreasfinția Sa, a sfințit crucile care vor fi montate pe acoperișul Centrului Multifuncțional ,,Sf. Nectarie”, de pe teritoriul acestei bisericii, care este încă în etapă de construcție.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltreasfinția Sa a felicitat pe părintele paroh și comunitatea religioasă cu Sfânta Sărbătoare și această binecuvântată zi a hramului, dorindu-le tuturor ca să fie întăriți de harul lui Dumnezeu și ajutați de Maica Domnului, ca să călătorească pe drumul vieții, spre Împărăția Cerească, cât mai creștinește.
Cu ocazia hramului bisericii, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit în dar părintelui paroh o frumoasă cruce pectorală. Apoi, Înaltpreasfinția Sa a înmânat Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești unor binefăcători și ctitori ai aceste Sfinte Biserici.
La rându-i, parohul bisericii, Prot. Petru CIOBANU, în numele său personal, dar și în numele comunității parohiale, a adus sincere și pioase mulțumiri Înaltpreasfinției Sale, pentru prezență și slujire, pentru cuvintele de învățătură și sfaturile părintești, dar și pentru rugăciunile înălțate, fapt pentru care rămâne profund recunoscător, datorându-i recunoștință fiească.
Menționăm că răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan) și ipodiaconul Cătălin DIACONU