Sfințirea Altarului de vară de pe lângă biserica „Cuvioasa Parascheva” din s. Sărata Galbenă, r. Hîncești

Sîmbătă, 29 iulie 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a fost prezent în parohia „Cuvioasa Parascheva” din s. Sărata Galbenă, r. Hâncești, unde a săvârșit Dumnezeiasca Litrughie.

În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de parohul bisericii menționate, Prot. Valentin DANU, dar și de soborul slujitorilor prezenți și de numeroși credincioși.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de sfințirii a altarului de vară „Sf. Ap. Petru și Pavel”, unde a fost săvârșită și sfânta liturghie

Alături de Ierarh au coliturghisit un sobor impunător de preoți: Prot. Vadim COROSTINSCHI, Seretarul Eparhial, Prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopop de Hîncești, dar și alți slujitori , oaspeți din alte eparhii din țara noastră.

La Vohodul mic, parohul bisericii, prot. Valentin DANU, a fost decorat cu dreptul de a săvârși sfânta liturghie cu ușile împărătești deschise până la heruvic.

După citirea pericopei evanghelice, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, prot. Iulian RAȚĂ, Protopopul Bisericilor din Raionul Orhei, a ținut un cuvânt predicatorial.

După rugăciunea Tatăl nostru…, copiii și credincioșii ce s-au pregătit de Sfânta Împărtășanie, au fost împărtășiți.

La sfârșitul sfintei liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a ținut un frumos și umilincios cuvânt de învățătură.

Apoi, Înaltpreasfinția Sa a adus cuvinte de apreciere în adresa parohului, ctitorilor și a credincioșilor, pentru strădania și osteneala ce o depun la înfrumusețarea sfintei bisericii.

La final mai mulți ctitori și binefăcători au primit medalii eparhiale și diplome arhierești.

După aceasta, parohul bisericii, prot. Valentin DANU, a adresat cuvinte de mulțumire Ierarhului, preoților prezenți, ctitorilor și tuturor credincioșilor.

Totodată ținem să specificăm și faptul că prezentă la sfânta liturghie a fost și cea mai vârstnică enoriașă pe nume IULIA, cea care astăzi, în ziua de pomenire a sfintei mucenițe Iulia, a împlinit 100 de ani, cinstindu-și și sfânta al cărui nume îl poartă de la Sfântul Botez. Cu acest frumos și binecuvântat prilej, această creștină evlavioasă a fost împărtășită, după care Înaltpreasfinția Sa i-a oferit în dar o icoană, adresându-i și cuvinte de felicitare.