Sfânta Liturghie în Sâmbăta Sfântului M. Mc Teodor Tiron, săvârşită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 20 martie 2021, în prima sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Specificul perioadei Postului Mare este că, numeroşi creștini se îngrijesc mai mult de mântuirea sufletului. Acest lucru mântuitor l-au făcut numeroși creștini ai municipiului Ungheni, care participând la Sfânta Liturghie, după spovedanie, au primit prin împărtăşanie Scumpul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.

La final Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură creștinilor prezenţi, vorbindu-le despre pocăință şi necesitatea de a posti şi a se nevoi duhovniceşte în perioada Sfântului şi Marelui Post.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculţan)