Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Împărătească, Întâmpinarea Domnului, oficiată la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Marți, 15 februarie 2022, de Sărbătoarea Împărătească, Întâmpinarea Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

Alături de Ierarh a coliturghisit slujitorii Catedralei Episcopale.

În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul a înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru sporul duhovnicesc și sănătatea trupească și sufletească a credincioșilor și enoriașilor Catedralei și a tuturor credincioșilor.

La sfârșitul Sfintei Liturghii Înaltreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură creștină, vorbind despre istoricul, importanța și semnificația sfintei sărbători.

Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciunea de sfințire a  lumânărilor, așa după cum prevede o veche rânduială bisericească din această sfântă zi. La final, Ierarhul a explicatul importanța și folosul lumânărilor în cultul bisericesc și în pravila de rugăciune particulară.