Ședință de lucru a membrilor Centrului Ortodox „Calea, Adevărul și Viața”

Vineri, 10 septembrie 2021, în a doua parte a zilei, după activitatea arhipăstorească de la Reședința Arhiepiscopală de la Mănăstirea Hîncu, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a organizat întâlnirea membrilor Centrului Ortodox „Calea, Adevărul și Viața”.

Această întâlnire de lucru a avut loc de asemenea la Reședința Arhiepiscopală de la Mănăstirea Hîncu.

În cadrul acestei ședințe de lucru, Înaltpreasfinția Sa a înaintat membrilor prezenți spre discuție și dezbatere, propuneri ce vizează desfășurarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, ce va avea loc anul viitor, 2022.

Menționăm că tema întâlnirii cu tinerii de anul viitor se va intitula foarte sugestiv Ocrotirea familiei și lupta împotriva avortului. Or, această temă este și ca un îndemn ce trebuie conștientizat cu maximă seriozitate nu doar de biserică, ci și de societate.

În cadrul întrunirii de astăzi, grupul de inițiativă a discutat unele detalii ce privește programul desfășurării întâlnirii tinerilor de anul viitor. S-au stabilit subiectele ce vor fi discutate, au fost propuși raportorii, punându-se la punct și alte detalii ce vizează buna desfășurare a evenimentului de anul viitor ,ce se vrea a fi unul de anvergură.

Din acest considerent, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat părintește membrii grupului de inițiativă să se pregătească conștiincios și corespunzător pe marginea subiectelor înaintate spre discuție.