Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cinstită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Luni 12 iulie  2021, de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat călduros de către slujitorii Catedralei Episcopale, dar și de numeroși creștini, veniți să aducă cinstire Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de Slavă lui Dumnezeu, de laudă Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar și rugăciuni de spor duhovnicesc, ajutor și sănătate, pentru omagiatul zilei, Înaltpreasfințitul PETRU, dar și pentru toți omagiații.

Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de Corul Catedralei, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

La final, Ierarhul a vorbit despre semnificația și istoria sărbătorii de astăzi, felicitând totodată pe toți omagiații și pe cei ce sunt cu hramul caselor lor.

După aceasta, prot. Ștefan RÎMBU a felicitat din partea Slujitorilor și a Corului Catedralei pe Înaltpreasfințitul PETRU, cu ocazia cinstirii Sfântului ocrotitor.

De asemenea, credincioșii prezenți, l-au felicitat călduros pe Înaltpreasfinția Sa, dorindu-i sănătate, putere, răbdare și ajutor de la Dumnezeu.

Menționăm că la ora 6 dimineață, s-a oficiat prima Sfânta Liturghie.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)