Prezentare de datini și obiceiuri creștinești-străbune, prin exponate de panificație, în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Bravicea, r. Călărași

Joi, 13 mai 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Bravicea, r. Călărași, Prot. Rostislav ȚÎMBAL, în parteneriat cu Primăria Bravicea și Muzeul Satului din localitate a înfăptuit o frumoasă și importantă activitate cultural-spiritual.

Această activitate a fost înregistrată de doamna jurnalistă, Angela GAVRILIUC, moderatoarea emisiunii „Moldova de Patrimoniu” de la Televiziunea Națională, TVM 1.

Scopul acestei activități televizate a fost să se arate că patrimoniul cultural de sorginte creștinesc este unul destul de bogat, inclusiv sau mai ales în localitățile rurale și prin urmare trebuie valorificat.

Bogatele și variatele tradiții și datini creștinești-străbune, au fost prezentate de gospodinele satului, prin exponate de panificație, caracteristice marilor sărbători și evenimente creștine. Prin urmare, putem spune că această activitate este o expoziției pascală „Mâinile mamei”, organizată la nivel local.

Ca un post-scriptum, menționăm că frumosul și consacratul Festival Pascal „Mâinele mamei”, care se organiza de către Episcopia de Ungheni și Nisporeni, anul acesta, ca și-n cel precedent, din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, nu a fost posibil să se desfășoare în condiții normale, ceea ce ar fi fost firesc, întrucât acest festival a ajuns la a 15-a ediție.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni