Vineri, 7 iulie, 2023, de sărbătoarea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire, dar și pentru ploaia îmbelșugată și liniștită revărsată peste pământul însetat.
După rugăciunea Tatăl nostru…, au fost împărtășiți copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a săvârșit tedeum pentru sănătatea celor omagiați, citind apoi și rugăciunea de sfințire a ierburilor mirositoare, întrucât credincioșii aveau aduse spre sfințire „sânzâiene”, o plantă mirositoare a câmpului, specifică acestei sărbători.
La final Înaltpreasfinția Sa, a ținut un cuvânt de învățătură despre importanța și semnificația acestei sfinte sărbători, felicitând părintește pe toți omagiații zilei.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.