Mesaje de condoleanțe și cuvinte de recunoștință în adresa dlui Mircea SNEGUR, din parte celor care au fost îngrijiți și educați în Orfelinatul ,,Preafericitul Iosif” din or. Chișinău

Omagiu pentru Mircea Snegur

Astăzi, stăm cu inimile împovărate de durere și recunoștință, amintindu-ne de un om remarcabil, Mircea Snegur, care a fost nu numai primul președinte al Republicii Moldova, dar și un prieten și un sprijin neobosit pentru copiii care au crescut la orfelinatul „Preafericitul Iosif” din Chișinău. Cu cuvinte pline de profundă tristețe, dar și de recunoștință, ne dorim să exprimăm regretul nostru pentru pierderea lui.

În vremuri tulburi și incerte, când destinele noastre păreau a fi într-o balanță precară, Mircea Snegur a fost o lumină de speranță și o mână de ajutor sigură. El nu a fost doar un lider politic remarcabil, ci și un om cu o inimă plină de compasiune. A înțeles că viitorul unei țări este construit pe educația și binele copiilor săi și acesta a fost devotamentul său față de noi. El a fost un susținător neobosit al proiectelor care ne-au asigurat un trai decent și o șansă reală la un viitor mai bun. Cu grație și generozitate, a contribuit la construirea unei temelii solide pentru viața noastră și a altor copii aflați în aceeași situație.

Astăzi, privim în urmă și apreciem fiecare moment pe care l-am petrecut în prezența lui Mircea Snegur. A fost un mentor și un model, ne-a învățat valori precum compasiunea, perseverența și generozitatea. A fost acolo pentru noi, în cele mai dificile momente ale vieții noastre, și a dat lumii un exemplu de lider care nu doar vorbește despre schimbare, ci o aduce cu adevărat în viața celor care au nevoie de ea.

Cu regretul profund al plecării sale dintre noi, ne angajăm să continuăm moștenirea lui Mircea Snegur, să rămânem dedicați educației și să ajutăm și noi, la rândul nostru, pe cei care trec prin momente dificile. Amintirea lui va trăi în inimile noastre și în fiecare pas pe care îl facem spre un viitor mai bun.

În numele copiilor care au crescut și au fost educați la orfelinatul „Preafericitul Iosif”, îi aducem un omagiu sincer si sperăm că lumina și compasiunea lui vor rămâne mereu în amintirea noastră.

Serghei Drăgan

 

Adio drag și iubit bunic
A plecat la cele de Sus, Primul Președinte al RM și primul Om „mare” (așa îi ziceau copii) și cu inimă la fel de mare, pe care eu l-am cunoscut copil mic fiind…
Dl Mircea Snegur împreună cu soția sa dna Eugenia au fost și nu ezit să zic asta, bunicii mei și a multor copii din Orfelinatul „Preafericitul Iosif” unde am crescut… Ei au fost prezenți în viața noastră încă de la începutul activității orfelinatului, atât fizic, cât și financiar…
Au fost prezenți la toate sărbătorile de peste an, cu multe daruri și lucruri necesare unor copii, astfel făcându-ne viața mai frumoasă și mai plină de zâmbete…
Dnl Mircea Snegur a ocupat un loc aparte în inima mea și a multor copii care l-au cunoscut și sunt sigură că nu l-au uitat și vom păstra amintirea familiei Snegur vie și frumoasă…
Aduc sincere de condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut pe dnl Mircea Snegur
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace lângă soția sa Eugenia, în Rai.
Familiei putere să poată trece peste această pierdere și durere.
Angela Rusu
A plecat la ceruri Bunelul….
Omul blajin, corect și cu un suflet atât de mare.
În brațele lui au încăput atâția copiii de la Orfelinatul „Preafericitul Iosif”, care au avut în față un exemplu demn de urmat.
Verticalitate, modestie, onestitate, credință, curaj, devotament…astea și multe altele îl definesc…. O istorie…
Mulțumesc pentru toată dăruirea, grijă și sfaturile înțelepte.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, lângă Bunica Georgeta!!!
Momentul când cuvintele tac și tăcerea vorbește.
Nina Coltuc
O pierdere mare pentru Moldova
Durere și o mare pierdere pentru Republica Moldova, dar și pentru noi copiii care am crescut la orfelinatul „Preafericitul Iosif” din Chișinău.
Luptător pentru independență, libertate și democrație, Mircea Snegur, a fost și un om cu suflet mare, fiind alături de noi la bine și la greu.
Relația dintre primul președinte și orfelinatul „Preafericitul Iosif” a fost una strânsă și de durată, el fiind prezent mereu cînd era nevoie.
În aceste momente dificile, transmitem sincere condoleanțe familiei.
Scumpul nostru Bunic vei rămâne pentru totdeauna în memoria noastră!
Rotari Victor
(vor mai urma mesaje de condoleanțe și cuvinte de recunoștnță, pe care le vom atașa în continuare)