Mesaj de condoleanțe al Înaltpreasfinţitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, adresat în legătură cu trecerea la cele veșnice a Preotesei Maria IOVU, din s. Cărpineni, r. Hîncești

Îndoliată familie IOVU,

În aceste clipe de întristare omenească, când prin rânduiala lui Dumnezeu, Stimata Preoteasă Maria, a trecut la cele veșnice, Vă adresăm condoleanțe, transmițându-Vă sincere gânduri de mângâiere duhovnicească și îmbărbătare creștinească, încredințându-Vă totodată de compasiune și rugăciuni pentru sufletul nou-adormitei roabei lui Dumnezeu, Preoteasa Maria.

Cunoaștem în decursul celor aproape 70 ani de viață pământească s-a manifestat ca o femeie credincioasă, evlavioasă și râvnitoare spre cele sfinte. Și mai mult decât atât, în cei 35 ani ca preoteasă, în care a fost un sprijin pentru Protoiereul Grigore IOVU, care și el a trecut la Domnul acum 4 ani, Preoteasa Maria a fost o soție demnă de a fi preoteasă și mamă model, care a născut și educat creștinește 4 băieți, dintre care unul este preot, și care a știu să combine grija față de ai săi, dar și față de credincioșii din parohia părintelui.

Faptul că Preoteasa Maria a fost o soție model, o credincioasă evlavioasă și o preoteasă exemplară, ne face să credem că a avut o credinţă și frică mare faţă de Dumnezeu.

Nostalgia și durerea despărțirii ce Vă răvășește în aceste clipe când sufletul Preotesei Maria a trecut la Domnul, să Vă fie alinată de credința în viața veșnică și Învierea Mântuitorul Hristos, dar și de nădejdea că Dumnezeu îi va odihni pentru vecie, în fericirea raiului, sufletul nou-adormitei roabei Sale.

Transmitem condoleanțe și cuvinte de îmbărbătare duhovnicească atât Dumnevoastră, îndoliată familie IOVU, cât și tuturor credincioşilor şi enoriaşilor parohiei „Sf. Proroc Ioan Botezătorul”, din s. Cărpineni, r. Hîncești, care au cunoscut-o pe roaba lui Dumnezeu, Preoteasa Maria IOVU.

Vă asigurăm că o vom purta neîntrerupt şi cu dragoste, prin pomenire, în sfintele rugăciuni şi Dumnezeieştile Liturghii, pe adormita întru Domnul, Preoteasa Maria.

Dumnezeu să-o așeze cu drepții! Veșnică ei pomenire!

Cu nădejde întru Hristos Cel înviat din morți,

† Petru,

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni