13 iunie 2021, în Duminica a VII-a după Înviere, numită a Sfinților Părinți de la Primul Sobor Ecumenic, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire, cerându-se totodată sănătate pentru cei aflați în situație de boală și neputință trupească, dar și putere și ajutor pentru cei ce îngrijesc de cei bolnavi.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, prin care a explicat mesajul evanghelic. În cuvântul predicatorial Înaltpreasfinția Sa a menționat: „Mântuitorul cu ştiinţa Sa dumnezeiască vedea întreg viitorul Bisericii pe care o întemeiase pe pământ. Vedea cum Evanghelia Sa se va vesti până la marginile pământului, cum idolii se vor prăbuşi, vedea cum păgânii se vor converti şi generaţii după generaţii vor primi credinţa cea adevărată. Dar ceea ce mai vedea Mântuitorul şi aceasta-L îngrijora era dezbinarea şi zâzaniile care vor apărea mai târziu în Biserica Lui, în ogorul Sfinţilor Apostoli şi chiar între ucenicii Săi. De aceea cerea de la Tatăl ceresc, ca să fie păziţi şi uniţi aşa precum Sfânta Treime este una.
Acest pasaj evanghelic ce s-a citi astăzi, care este o rugăciune, cea de pe urmă a Domnului Hristos, este ca un testament pe care l-a lăsat ucenicilor ca să-l păstreze şi să-l respecte până la sfârşitul veacurilor. Și prin urmare suntem datori să-l respectăm și noi. Adică să fim cu toții în duhul unității duhovnicești.”
La final Înaltpreasfinția Sa, a felicitat părintește, cu Sfânta Duminică, pe credincioșii prezenți.
Răspunsurile liturgice au fost date armonios de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.
Menționăm că la ora 6 s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhid. VENIAMIN (Seculțanu)