(Cuvântul Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, susținut prin conferință, pe 15 mai, 2024, în sala Palatului de Cultură a municipiului Ungheni)

Astăzi, în Ziua Internațională a Familiei, am dorit foarte mult să ne manifestăm împreună dragostea și deplinul respect pe care îl avem față de familia frumoasă și sfîntă, compusă tradițional și natural din bărbat, femeie și copii.

Suntem adunați aici să mărturisim, prin prezență și fapte, despre firescul de a iubi instituția familiei, care e compusă din tată, mamă, fii și fiice. ,,Familia este nucleul civilizației” o definește Will Durant, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată și mai mult, aducând în fața noastră o comparație irepetabilă, care ne spune că ,,familia este biserica de acasă”. Cu alte cuvinte, Sf. Ioan Gură de Aur ne arată că familia este mica Biserică care naşte sfinţi, este locul unde se află Dumnezeu.  Sfîntul Ioan ne îndeamnă în tîlcuirile sale alese, să luăm aminte că în familie centrul de greutate și axa vieții noastre este și trebuie să fie prezența lui Dumnezeu.

Familia este loc sfânt, rai mic, școală de bază, profesor al vieții, leagăn de mângîiere, putere de a merge mereu înainte, mică împărăție. Este necesar ca fiecare să ia aminte la aceste atributele virtuoase ale familiei, să le sădească, să le înmulțească prin rod văzut în societate. Unirea dintre un bărbat şi o femeie, căsătoria, este cea mai veche instituție de drept divin binecuvântată de Dumnezeu în Rai, odată cu crearea primilor oameni şi instituită ca Taină de Hristos Domnul la nunta din Cana Galileii.

Frumusețea dragostei adevărate se manifestă prin creație: în familiile unde este posibilitatea fizică, dragostea dintre soți numaidecât este creatoare și dăruiește viață. ,,În familie trebuie să stăpînească: iubirea, voința zămislirii, ordinea, conștiința datoriei. Nu plăcerea, ci bucuria pură, produsă de frumusețea idealului” spunea  Petre Țuțea.

Nașterea de copii este rezultatul corect al unei dragoste împărtășite. Prin naștere de copii și educarea lor în dragostea de Dumnezeu, soții își întăresc temelia viețuirii împreună, împlinesc voia lui Dumnezeu, fac un bine extraordinar societății întregi. Prin străduința părinților, a mamei în special, copiii pot deveni sfinți, cetățeni responsabili, genii. ,,Femeia se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 2,15).

Avem pilde grăitoare familia Sfîntului Vasile cel Mare; familie creștină cu mulți copii, ce adună trei generații într-o conviețuire rodnică. Zece fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Petru de Sevasta și Grigorie de Nyssa; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Navcratios şi Macrina cea tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână (bunica), Sfânta Emilia (mama Sfântului Vasile), Sfânta Macrina cea Tânără (fiica), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru. De asemenea avem pilde familia Sfântului Ioan Gură de Aur, familia Sfântului Eustație, a Sfântului Grigorie Teologul, și multe alte exemple de familii sfinte puse în sinaxar.

Familia în Republica Moldova

Cu multă durere sufletească, astăzi, suntem cu toți martori la o scădere dramatică demografică a țării noastre dragi. Spunem asta cu întristare, dar cu dorință și nădejde de a trezi populația țării și pe cei responsabili, întru promovarea nașterii de prunci și păstrarea familiilor.

În ultimii 32 de ani populația Republicii Moldova a scăzut cu 32%, iar natalitatea cu 56%[1].

Potrivit experților, Republica Moldova este statul din spațiul european cu cei mai mulți cetățeni plecați peste hotare în decursul a trei decenii.

Dacă în 1991 populația Republicii Moldova era de 3 milioane 695 de mii de persoane, la începutul anului 2022 țara noastră avea aproximativ 2 milioane 513 mii de persoane, a declarat pentru postul național de radio șefa Direcției Statistica Populației și Migrației Elena Galer.[2]

Demografii spun că de pe harta țării noastre au dispărut mai mult de 150 de sate după ultimul recensământ din 2014. Cele mai depopulate raioane sunt Cimișlia, Cantemir, Călărași, Telenești, Hîncești, Briceni și Nisporeni.

„În anul 2022 s-au născut aproximativ 27 de mii de copii, în descreștere cu 56% față de anul 1991. În anul 2021 rata de natalitate a fost de 10,6 născuți la 1000 de locuitori față de 16,5 copii în anul 1991”, consemnează doamna Elena Galer.

Fenomenul depopulării persistă în țara noastră mai mult de 3 decenii, a precizat pentru Radio Moldova demograful Valeriu Sainsus. Potrivit acestuia, în următorii ani Republica Moldova riscă să piardă jumătate din cetățeni din cauza migrației și a crizei de reproducere. Expertul în probleme de populație și demografie, afirmă că o bună parte din cetățenii noștri care se află peste hotare mai mult de șapte ani nu doresc să se întoarcă acasă. Valeriu Sainsus a mai declarat că peste un milion de cetățeni moldoveni se află în afara țării.

„Nu există o țară în spațiul european cu o reducere atât de drastică a populației. Aceasta a scăzut și în alte țări din spațiul sovietic, spre exemplu, în Statele Baltice sau țările din vecinătatea noastră, dar nu atât de drastic”, a spus Valeriu Sainsus.

Potrivit Biroului Național de Statistică, populația Republicii Moldova a scăzut în ultimii 32 de ani cu aproximativ un milion 182 de mii de locuitori[3].

Cauze ale destrămării familiilor și în paralel a scăderii numărului de nașteri de copii sunt multe: morale, fizice, materiale:

• necredința oamenilor în Atotputernicia și Pronia veșnic binevoitoare a lui Dumnezeu față de oameni;
• lipsa de echilibru sufletesc, înțelepciune și putere în situațiile vieții;
• ignorarea împlinirii poruncilor dumnezeiești;
• căsătorii fără pregătire și conștientizarea rolului și importanța familiei;
• „moda” căsătoriilor de probă: fără responsabilitate, fără Taina Cununiei, fără înscriere la Starea Civilă;
• păzirea prin diferite metode concrete de a naște copii;
• milioane de avorturi;
• propagarea în masă a desfrâului;
• păcatul grav al infidelității;
• sărăcia populației;
• reducerea numărului de femei de vârstă reproductivă;
• rata totală de fertilitate (RTF) sub nivelul necesar pentru reproducerea populației;
• emigrația în masă al populației;
• amânarea căsătoriilor și nașterilor pentru timpuri mai bune (generații tinere în ,,așteptare”) [4]
• criza de reproducere;
• dorința părinților de a trăi în confort;
• viziunea greșită a părinților referitor la nașterea de copii, care cred că copiii sunt povară;
• lipsa dragostei adevărate în familii: există doar dragoste trupească;
• lipsa fricii de Dumnezeu; frica de Domnul aduce înțelepciunea, binecuvântarea și bucuria.
• imoralizarea tinerilor generații;
• lipsa bunei educații de acasă.
• și altele.

Nașterea de prunci, poruncă și binecuvântare divină

Nașterea de prunci este porunca principală pe care Dumnezeu le-a dat-o oamenilor atunci când i-a creat: „Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și îl stăpâniți” (Fac. 1,28). Din această poruncă dată de Dumnezeu în rai vedem mai întâi că sarcina înmulțirii și a continuității neamului omenesc a dat-o Dumnezeu oamenilor, care trebuie să se asigure că neamul omenesc va merge din punct de vedere biologic mai departe prin veacuri. Tot din această poruncă vedem că Dumnezeu are grijă ca oamenii să se înmulțească atât cât trebuie, pentru ca pământul să nu cunoască o „suprapopulare”, așa cum mint organizațiile internaționale globaliste de astăzi, care, sub pretextul pretinsei suprapopulări a planetei, propun la scenă deschisă o reducere pe orice cale a populației actuale, dar mai ales a celei viitoare, prin stimularea așa-numită „planificare familiară”, prin stimularea avorturilor, a depravării tineretului, învățat să se bucure de privilegiile unei conviețuiri, dar să nu își și asume răspunderile ce decurg din aceasta.

Auzim în zilele noastre, atât în mediile de informare, cât și în cabinete psihologice, în mediile sociale online și, cel mai grav, în școli, îndemnuri la „contribuție la salvarea planetei”, inclusiv prin abținerea de la a avea copii. În școlile din țările occidentale membre ale Uniunii Europene și din Statele Unite, copiii sunt învățați încă de mici să „se protejeze” în relațiile intime dintre ei și la vârsta copilăriei, și la o vârstă matură, scopul principal, pe lângă aruncarea în brațele desfrâului de la o vârstă fragedă, fiind acela de a (re)educa tinerele generații să caute relații intime fără naștere de copii.

În fața acestui atac direct la adresa vieții, promovat în țările europene prin așa-numita „educație sexuală”, Biserica Ortodoxă răspunde că relațiile dintre soți trebuie să fie îndreptate către nașterea de prunci.

Statul și Biserica sunt pe aceeași lungime de undă în definirea căsătoriei ca o uniune între bărbat și femeie cu scopul întrajutorării celor doi soți și al nașterii de prunci.

Sfântul Apostol Pavel ne arată, în Întâia Epistolă către Corinteni, că un scop al  căsătoriei este și păzirea de desfrânare: „Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se înfrâneze decât să ardă” (1 Cor. 7,9). Asemenea, Sfântul Vasile cel Mare, într-una dintre epistolele sale, atrage atenție că căsătoria trebuie să fie un remediu împotriva desfrâului, nu un prilej pentru acesta. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă consideră toate metodele de împiedicare a nașterii de prunci ca pe niște forme de dezbrăcare a căsătoriei de scopul fundamental cu care a înzestrat-o Dumnezeu, nașterea de prunci, și eșuare a sa într-o „desfrânare acceptată”. Pastilele de control al fertilității, prezervativele, legarea trompelor uterine și alte metode medicale promovate în Europa în școlile publice din fragedă pruncie sunt strict respinse de Biserică drept forme de împiedicare a binecuvântării nașterii de prunci cu care Dumnezeu a înzestrat căsătoria și, prin urmare, un mare păcat, pe care creștinii sunt îndemnați să îl evite.

Biserica nu poate accepta sau recomanda nici un fel de evitare a nașterii de prunci, în schimb le poate spune celor care nu vor să aibă copii, dacă nu vor să aibă copii, să se înfrâneze de la relații intime, deși nici măcar acesta nu este un sfat deplin creștin, pentru că cei ce nu vor să aibe copii ar trebui să trăiască în curăție în afara căsătoriei, în monahism sau în altă formă de prezervare a fecioriei, iar cei care își asumă jugul căsătoriei trebuie să își asume și creșterea de copii, cu încrederea că Dumnezeu nu le va trimite atâți copii cât să îi ruineze financiar, pentru că în istoria neamurilor părinții au avut și 10-12 copii în familie, fără a fi ruinați, în condițiile în care trăiau mult mai puțin comod decât acum.

Un alt factor care a contribuit flagrant la reducerea numărului de copii este feminismul. Inspirată dintr-o adorare a unei entități demonice, diavolița Lilit[5], despre care se spune că „ruinează lumea și ucide pruncii”, feminismul a introdus în secolul trecut ideea „autonomiei femeii”, strigată pe străzile țărilor occidentale prin sloganul „Corpul meu, alegerea mea!”. În numele acestui slogan, grupul de influență feminist a impus în toate țările occidentale un pretins „drept” al femeii de a decide dacă și câți copii să aibă, fără acordul soțului. În felul acesta, s-a dat semnalul de începere a avortului la scară planetară, milioane de copii nenăscuți fiind condamnați la a nu avea parte nici de viața aceasta, nici de cea veșnică, de către cele care ar fi trebuit să le fie mame, adică să îi crească, să îi ocrotească și să îi dea societății ca oameni de nădejde.

Dezastrul avorturilor trebuie condamnat ca o crimă oribilă și față de acesta nu trebuie să existe  înțelegere. În anii trecuți, un prieten al Bisericii noastre, teolog și jurist din România, a ținut o prelegere[6] în fața tinerilor din eparhia noastră, cu ocazia unei sărbători dedicate tinerilor, în care a arătat, cu argumente imbatabile, că avortul nu este un drept al omului, iar menținerea sa în legislațiile europene supraviețuiește doar din cauza grupului de influență feminist, pentru că servește de minune grupării criminale care conduce lumea spre dezastru la nivel planetar, care dorește exterminarea cât mai multor „mâncăi inutili”, cum s-a exprimat unul dintre ei în urmă cu câțiva ani.

În fața pericolului avorturilor, în condițiile în care statele au capitulat unul câte unul de la datoria de a-și apăra populația de pericolul dispariției biologice, Biserica este datoare să educe femeile creștine în scopul înțelegerii rolului și obligațiilor pe care acestea le au în ochii lui Dumnezeu, de a le dezintoxica, prin promovarea modelelor de sfinte maici pe care le-am evocat în acest cuvânt, de ideologia demonică a feminismului, dușmanul de moarte al feminității.

Acel smerit și începător de mântuire „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1,38), rostit de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la Bunavestire, trebuie să răsune în mod pilduitor în inima fiecărei femei creștine chemate să își facă datoria de mamă și soție atribuită ei de Dumnezeu și să înăbușe strigătul diavolesc „Corpul meu, alegerea mea!”, o înșelare diavolească comparabilă cu cea din Rai, când același demon i-a spus femeii că dacă mănâncă din fructul oprit ajunge asemenea lui Dumnezeu (Fac. 3,5. 22).

Depărtarea de Sfânta Taină a Căsătoriei și concubinajul reprezintă o altă molimă cu care se confruntă societatea noastră. Lipsa credinței, lipsa respectului față de părinți, pretinsul progresism în gândire și îndoctrinarea demonică din partea societății fac ca foarte multe perechi de tineri să prefere o viață de desfrâu în locul uneia în care să își asume răspunderea căsătoriei. Izvorâtă dintr-o propagandă îndreptată fățiș contra Bisericii și învățăturii sale, promovată pe toate căile în societate, profitând de slaba educație creștină a părinților, căzuți ei înșiși pradă „revoluției copiilor contra părinților”, încurajată în Occident ca un „comportament firesc” al adolescenților față de părinții lor, în aceeași epocă cu feminismul, cu care se înrudește îndeaproape, acest model de viețuire în desfrâu dezbracă relația dintre bărbat și femeie de orice binecuvântare divină și o reduce la o relație instrumentală de satisfacere a unor plăceri. Ca tot ce nu este cu binecuvântarea lui Dumnezeu, concubinajele se destramă când partenerii lor sperau să ajungă într-un târziu la căsătorie, lăsând în urmă personalități deformate, eșuate, un sac uriaș de păcate, care se cer ispășite. Principalele motive pentru care soții ajung să se armonizeze unul cu altul și să se sprijine o viață întreagă unul pe altul sunt  binecuvântarea și harul primite în Sfânta Taină a Căsătoriei. Fără această binecuvântare, fără acest har, cei doi parteneri sunt doar două persoane egoiste care se consumă una pe alta, la nivel sexual, la nivel mental, psihologic, eșecul relației lor, clădită pe părerile și modelul mental al societății anticreștine, iar nu pe temelia de granit a învățăturii divine, fiind doar o chestiune de timp.

În fața acestui eșec al unor întregi generații, Biserica trebuie să se pronunțe cu vehemență împotriva oficializării legale a trăirii în concubinaj, în „căsătorie de probă” și în alte forme de desfrânare și să își conștientizeze credincioșii tineri cu privire la pericolele iminente pe care concubinajul, desfrânarea, instrumentalizarea bărbatului și femeii ca simple obiecte ale plăcerii le reprezintă pentru cei care pornesc astfel pe calea vieții și riscă să aibă o viață de familie denaturată, transformată într-un eșec continuu, reflectat în numărul infernal de divorțuri pe care le înregistrăm, fiecare dintre aceste divorțuri fiind un eșec pentru cei ce divorțează, iar acolo unde există copii, fiind o dramă pentru copiii obligați să trăiască fără unul dintre părinți.

Modelul societății „progresiste”, liberale, este unul falimentar. „Libertatea acordată divorțurilor” nu a fost niciodată studiată sub aspectul efectelor pe care acestea le produc asupra copiilor, care nu au fost niciodată întrebați dacă ar prefera să stea cu ambii părinți sau ar prefera să fie despărțiți de unul dintre ei. În fața acestei rătăciri, Biserica trebuie să reafirme cu tărie valoarea extraordinară a fecioriei premaritale, ca o garanție a faptului că doi tineri care se căsătoresc nu aduc cu ei un bagaj catastrofal din relații ratate anterior, fie prin concubinaj, fie prin căsătorii încheiate prin divorț. Biserica trebuie să înăsprească regimul căsătoriilor religioase, în sensul de a accepta căsătoria a doua sau a treia numai în cazuri foarte restrictive și bine motivate fie de decesul soțului anterior, fie de un interes major social sau bisericesc, iar căsătoria a patra să o interzică cu desăvârșire.

La bulversarea și mai puternică a conștiințelor celor ce ar trebui să devină părinți contribuie și „fluidizarea sexelor”, adică acea înșelare numită „teorie de gen”, care consideră sexul persoanei ca o chestiune de alegere. Din această rătăcire se nasc înclinațiile homosexuale, transsexuale, asexuale etc., toate contribuind la reducerea numărului copiilor născuți.

Vom încheia acest capitol, în care am încercat să radiografiem realitățile duhovnicești care stau la baza eșecului vieții de familie și al nașterii de prunci, enumerate mai sus chiar din surse guvernamentale și științifice, cu o ultimă cauză: iluzia confortului și bunăstării, promovată prin tot ce mișcă în jurul nostru.

A fost o vreme când societățile sănătoase din punct de vedere moral promovau ca modele sociale oameni bogați sufletește: intelectuali, filosofi, părinți duhovnicești, sfinți, teologi, ierarhi cu viață sfântă și știință de carte, artiști autentici, oameni de stat de valoare etc. Acele societăți au clădit civilizații despre care cei ce încă mai au obiceiul să citească o carte pot afla multe lucruri de valoare.

Pe măsură ce bogăția sufletească a fost înlocuită cu bogăția materială, iar Dumnezeu a fost înlocuit în inimile oamenilor cu mamona, s-a lățit în toate societățile un spirit materialist, ancorat în iluzia că lumea în care trăim este realitatea ultimă, dincolo de care nu mai este nimic. Această nebunie, pe care îngerul din Evanghelie o cataloghează ca atare, când îi spune celui care și-a strâns averi și se pregătea să se desfăteze „Nebunule!” (Luca 12, 13-21), un cuvânt foarte grav în Scriptură, a devenit idealul de viață al unor întregi generații, ajunse roabe ale luxului sau aspirației la o viață de lux, de huzur, în care efortul să fie cât mai puțin, iar câștigul cât mai mare.

Din astfel de mentalitate mercantilă și materialistă se naște refuzul de a naște prunci, pe motiv că „nu suntem încă pregătiți să îi oferim un viitor bun”, acest „viitor bun” fiind în general perceput ca o îndopare a copiilor cu toate produsele societății sinucigașe de astăzi: lux, comoditate, școli scumpe care promovează îndoctrinarea ideologică în locul științei și culturii autentice.

Cum pentru mulți idealul de confort și lux este de la pretinsele „vedete” din mass-media, de reclamele cunoscute, iată-ne în fața unei categorii care riscă să nu aibă niciodată o familie, pentru că chipurile „nu au cu ce o întreține”, complet străini de cuvântul Domnului care spune că „nu vă îngrijiți ce veți mânca sau îmbrăca, căci de asta are grijă Tatăl vostru din ceruri” (Mt. 6,25-33).

Acestei categorii de oameni Biserica trebuie să îi predice cumpătarea, valoarea reală a sufletului, a inimii curate, dar și neputința lumii acesteia, faptul că ea este trecătoare și „când dobândim toate ne coborâm în mormânt”, cum spune cântarea de la slujba înmormântării. Pentru a se vindeca de această cumplită înșelare a lumii și a diavolului, oamenii trebuie învățați cu dorul după Rai, după viața veșnică, dar pentru a dobândi această înțelepciune, trebuie purtați cu grijă și răbdare pe calea dobândirii virtuților (Gal. 5,22-26), pe care atât de bine a enunțat-o Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni și a zugrăvit-o Sfântul Ioan Scărarul în Scara sa.

Există o opinie teologică în lumea greacă în care se spune că numărul fiarei din Apocalipsă poate fi interpretat ca „Hristos străin de Cruce”. Pornind de la faptul că cifra 666 se scrie în grecește cu ajutorul literelor HXS, acei exegeți consideră că numele fiarei, adică al antihristului, este acesta: Hristos străin de Cruce. Prin acest nume se înțelege că antihrist se va propune lumii ca un „mântuitor” care va aduce o „mântuire” pentru dobândirea căreia nu mai este nevoie nici de jertfa lui, nici de cea a discipolilor lor. O lume din care este izgonită responsabilitatea, din care este disprețuită jertfelnicia este lumea care ni se pregătește astăzi; o lume a comodității păcătoase.

Pe măsură ce creștinii noștri refuză să își mai asume trăirea jertfelnică întru Hristos, prin acceptarea jugului căsătorie (cuvântul „conjugal”, care se referă la ceea ce ține de căsătorie, provine din cuvintele latine con și jugum și înseamnă „a trage în împreună la același jug”), prin acceptarea răspunderii creșterii copiilor, creștinii sunt amăgiți să participe la o „mântuire străină de Cruce”, adică la o păcăleală hedonistă de factură satanică, care nu face decât să deschidă larg poarta iadului pentru cei ce se lasă păcăliți. Un iad care începe încă din această viață, printr-o viață profund nefericită, sacrificată pe altarul idolesc al visului de a trăi fericit, și se continuă în eternitate pentru cei ce nu deschid ochii la timp și nu revin pe calea cea strâmtă, dar dreaptă.

Îndepărtarea de Dumnezeu, principala cauză a depopulării

Cauzele pentru destrămarea mulțimilor de familii sunt numeroase. Dar este evident că toate problemele lumii, în mod obiectiv și subiectiv, pornesc de la îndepărtarea de Dumnezeu. Necredința naște mândria, egoismul, mânia, invidia, răutatea, răzbunarea. Necredința nu este capabilă să iubească, să ierte, să ceară iertare. Omul fără binecuvântarea Domnului este neputincios și lipsit de succes.

În orice familie există ocazii de ceartă, neînțelegere; sunt neajunsuri, dificultăți, încercări. ,,Dar este foarte importantă hotărârea: de a exploata dificultăţile în familie ca un element de legătură, şi nu ca unul care erodează legătura voastră” spune Charlie W. Shedd[7]. În toate este nevoie de înțelepciune, rugăciune, pace. Multe familii, mai întîi trec prin anumite dificultăți și, dacă dau dovadă de răbdare și cîștigă statornicie în dreptate, viața lor se umple de binecuvântare.

Dumnezeu nu este niciodată departe de noi! Nimic nu trebuie să despartă soții unul de celălalt și pe aceștia de Dumnezeu! Familiile puternice sunt cele care au credință în Dumnezeu. Ele sunt capabile să reziste la eşecuri şi crize, menţinând o atitudine pozitivă, valori comune şi convingeri care le ajută să facă faţă provocărilor. ,,O familie ortodoxă are arme puternice: credinţa în Dumnezeu, rugăciunea unuia pentru celălalt şi, bineînţeles, harul şi binecuvântarea primite prin Taina Cununiei. Soţii nu mai sunt singuri: cu ei este Dumnezeu!”[8]

Familiile creștine sunt pilduitoare. Ramurile lor sunt bogate, rădăcinile bine înfipte în temelie, rodul lor aduce roadă înmulțită. Bunicii noștri în vremuri dificile material, aveau cîte șase, șapte, zece, doispreze copii. Astăzi, în deplină comoditate ușurată de partea tehnologică, familiile contemporane au cel mult doi-trei copii. Cu părere de rău, astăzi a slăbit și s-a răcit credința. Dar Dumnezeu ne întreabă în Sfânta Scriptură, ,,Oare va găsi Dumnezeu credință pe pământ când va veni?” (Luca 18, 8) Acest verset este și titlul activităților anuale care se desfășoară în cuprinsul episcopiei noastre anul acesta.

Dragilor, în toate familiile, cea mai mare problemă este în primul rând necredința în Dumnezeu, apoi celelalte. Credința statornică în Dumnezeu, credința lucrătoare atrage Mila Domnului și binecuvântarea vieții.

În cazul în care soții nu au pe primul plan împlinirea Voii Sfinte, dumnezeiești, ei vor face următoarele păcate grave: păzirea de copii, avorturi, infidelitate, ceartă, mânie, divorț, lăcomie, împietrirea inimii, egoism. Dar să luăm aminte: ,,nimic din ceea ce poate călca integritatea şi sfinţenia Bisericii casnice nu trebuie să intre în ea.”[9]

Așadar înțelegem cu toții că, din cauza păcatelor săvârșite, avem în viața de zi lipsurile materiale și problemele sufletești. ,,Căci păcatele nici un folos nu aduc creştinilor, ci neputinţă, boală, sărăcie, şi multe feluri de necazuri în această lume, iar în cealaltă arvunesc osândă veşnică şi chinul iadului” (Rînduiala Sfintei Spovedaniei).

Rugăciunea curată către Domnul este prima noastră nedăjde care ne aduce ajutorul Lui, este soluția oricărei probleme și provocări, este drumul iubirii și al bucuriei, este cartea educației și siguranța succesului, este împlinirea lipsurilor și înțelepciunea în alegeri. Încununăm toate cu răbdare, credință și milostenie. „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” ( Iacov 1, 17). Și darul pământesc și cel ceresc.

Familia, valorificată ca darul lui Dumnezeu oferit nouă tuturor, este locul unde se naște, crește și se sfințește dragostea care dăruiește viață.

În triunghiul familiei unde lipsește Dumnezeu, cel rău își exercită din plin obrăznicia, răutatea, viclenia. Diavolul seamănă tulburare, nesiguranță, separare, împotrivire, ceartă, nemulțumire.

Din familia unde este păcatul tot răul curge în lume. Din familia care trăiește cu sfințenie izvorăște din plin în lume dragostea, pacea, bucuria, buna educație, eroismul, spiritul de jertfă, mila. Sfânta Antuza, mama marelui orator Sfântul Ioan Gură de Aur, nu schimbă lumea, nu reformează societatea, dar ajută societatea în cel mai eficient mod: lasă Bisericii pe fiul ei, al cărui glas puternic străbate mileniile și sufletele oamenilor. Așadar vedem cum mamele, prin familiile și prin fiii lor, pot schimba viitorul.

Dragilor, familia este o parte importantă a societății. De aceea este necesar ca fiecare membru al societății, inclusiv statul, Biserica, să depunem împreună și separat, lucrare perseverentă și binevoitoare față de păstrarea și prosperarea familiei creștine.

Fără familii firești nu vom avea copii. Fără copii nu există viitor. Fără naștere de prunci în sânul unei familii creștine iubitoare, societatea noastră nu are capacitatea de a deveni din ce ce mai fericită.

Astăzi avem tot mai multe sate pustii, din cauza plecării în masă peste hotare a populației, a destrămării familiilor și din lipsă de nașteri de copii. Case părintești  părăsite, împăingenite. Case goale, cu buruianul mai mare ca poarta, ogrăzi pustii, bătrâni orfani, fără de ajutor, fără sprijin.

Vin față de toți cu îndemn părintesc: nașteți copii, cu deplină încredere în Dumnezeu. Luptați cu toată puterea sufletească pentru a păstra instituția sfântă a familiei întreagă, neschimbată, tradițional, nedespărțită; unită, armonioasă, în pace.

Dragi părinți, ce folos de bani dacă se destramă familia?! Ce folos de bogății adunate cu greu, cu sudoare, iar copiii rămân orfani de mamă, orfani de tată?! Copilul rămas singur fără părinți, rămâne fără cei șapte ani de acasă, fără educație, rămâne neînarmat în fața răului, neinformat în fața a mii de provocări firești ale vieții, mai intime sau generale. Rămâne necontrolat în fața a mii de informații provocatoare, deseori destrăbălate, desfrânate, depresive. Se poate întâlni chiar cu provocări  sinucigașe sau care creează dependențe cu urmări grave psihice și materiale. Copii noștri au nevoie de părinți! Copii au nevoie de dragoste părintească! Copii au nevoie de educație corectă, arătată pilduitor. Părinții au nevoie de copii! Dragi părinți, copii au nevoie de Dvs.

Recent am avut la audiență o mamă bună, harnică, străduitoare pentru copii săi, dar greșeala ei a fost atunci când a plecat peste hotare și copiii au rămas ani de zile singuri, fără mamă. Revenită acasă, s-au început problemele de comunicare cu fiica. În fața mea, în birou, fiica striga cu înverșunare la mama sa: ,,te urăsc”, ,,nu mă înțelegi”, ,,nu mă cunoști”, ,,n-am nevoie de tine”, ,,nu ești mama mea”, ,,nu mă suna”, ,,n-am nevoie de tine”. Oare ce simte această inimă de mamă? Ce dispoziție sufletească are ea auzind așa cuvinte, atunci când ea și-a jertfit tinerețea, sănătatea, libertatea, puterea ei, pentru copii, pentru a le oferi un maxim confort de viață. Dar este important să observăm că, acum, această mamă, este gata să de-a timpul înapoi, să de-a toți banii lumii pentru a-și recâștiga dragostea fiicei sale și a păstra integră familia iubită.

Deseori soția pleacă peste hotare și această plecare în timp devine un motiv de divorț: sau soția devine infidelă peste hotare sau soțul rămâne singur acasă și cade în patima beției, a lenei, a depresiei, a nepăsării, a deznădejdii și mai ales, a infidelității. Soțul își caută o mângâiere în altă femeie sau o altă doamnă îl vede singur și încearcă să-l seducă.

Acest caz poate fi numaidecât și invers, atunci când soția rămâne acasă și soțul pleacă peste hotare. Se mai întâmplă ca persoanele care pleacă peste hotare, acolo se căsătoresc cu persoane de altă religie, și revenind acasă, încearcă să aducă și aici schimbare: în Biserică, în familie, în societate. Dar aceste schimbări străine care se vor a se aduce în Biserică, în familie, nu sunt compatibile, nu sunt constructive, dar mai mult dăunătoare.

Certurile familiare pe telefon adeseori au o finalitate tragică. Dar atunci când soții sunt împreună, conflictele se aplanează mai ușor, dragostea dăruiește liniște, pace și soluții. O îmbrățișare dăruită din suflet și la timpul ei, este de multe ori cea mai rapidă soluție pentru un conflict familiar de moment.

Am constat cu regret că într-un an, am avut la episcopie în jur de 30 de mii de divorțuri. Vă închipuiți câte familii s-au despărțit; câți copii traumați psihologic. Aceste traume își au rezultate și în viitoarele familii care se vor forma.

Banii nu pot cumpăra fericirea, dragostea, pacea, sănătatea, familia și timpul. Aceste valori odată pierdute, este foarte dificil, în unele cazuri imposibil de recuperat. Este necesar să cîntărim bine valorile vieții noastre și să dăm prioritate celor mai importante.

Dragi familii, dragi părinți, să iubim și să păstrăm sfințenia familiilor noastre. Pentru destrămarea familiei fiecare va da răspuns înaintea lui Dumnezeu. La Judecata cea înfricoșătoare a Domnului, fiecare dintre noi va da socoteală asupra modului în care a înţeles să-şi poarte crucea personală, a ştiut să poarte pe umerii săi, în egală măsură, crucea familiei sale şi a ajutat la asumarea şi uşurarea crucii celei mari, ce stă deasupra lumii.[10]

Iar pentru viețuirea cea cu conștiință în familie, cu evlavie, cinste și virtute, cu responsabilitate și împlinind porunca dumnezeiască, fiecare familie, fiecare membru al ei, va primi pace, har, bucurie și binecuvântare, căci ,,bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui”. (Psalm 146, 11)

Cu grijă arhipăstorească față de familia creștină,

+ PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni

 

15.05.2024,

Ziua Internațională a Familiei.

mun. Ungheni

[1] https://radiomoldova.md/p/19633/in-ultimii-32-de-ani-populatia-republicii-moldova-a-scazut-cu-32–iar-natalitatea-cu-56-

[2]https://radiomoldova.md/p/19633/in-ultimii-32-de-ani-populatia-republicii-moldova-a-scazut-cu-32–iar-natalitatea-cu-56-

[3] https://statistica.gov.md/ro/statistic_indicator_details/25

[4] Situația demografică actuală și tendințe de lungă durată în evoluția populației Republicii Moldova, Olga GAGAUZ, dr. hab. în sociologie, Institutul Național de Cercetări Economice, vice director pentru probleme de știință.  https://www.presedinte.md/files/media/OLGA%20GAGAUZ.pdf

[5] https://www.marturisireaortodoxa.ro/feminismul-este-o-ideologie-inspirata-de-legenda-demonitei-lilith-sotia-lui-satan-ruina-lumii/.

[6] https://www.marturisireaortodoxa.ro/avortul-nu-este-un-drept-al-omului-referat-prezentat-in-cadrul-conferintei-ocrotirea-familiei-crestine-si-lupta-impotriva-avorturilor-organizata-de-episcopia-de-ungheni-si-nisporeni-la-unghe/.

[7] Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite, traducerea Preot Constantin Coman, Garoafa Coman, Editura Bizantină, București, pp. 123-124

[8] (Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 111-112)

[9] Părintele Serghie Nikolaev, Divorțul – cum îl prevenim, cum îl depășim, Editura Sophia, în 2011

[10] Pr. prof. univ. Ioan C. Teşu

16 mai 2024 - Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni