Dumnezeiasca Liturghie în duminica a patra din Sfântul și Marele Post, săvârșită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 14 aprilie 2024, în a patra Duminică din Postul Mare, numită Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scăraru, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski din municipiul Ungheni.

În dimineața zilei Înaltpreasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi credincioșii prezenți.

În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul dimpreună cu slujitorii și credincioșii prezenți au înălțat către Dumnezeu rugăciuni și cerere pentru pace și înțelegere între popoare.

După citirea pericopei evanghelice, (Marcu 9, 17-23), care relatează minunea vindecării copilului lunatic, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a ţinut un cuvânt de învăţătură creştină, în care  a explicat mesajul evanghelic, relatând totodată și fragmente din viața Sfântului Cuvios Ioan Scăraru.

După rugăciunea „Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a felicitat credincioșii cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată și rodnică în fapte bune, îndemnându-i să se nevoiască cât mai creștinește în perioada Sfântului Post.

Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.

Prezenți la Sfânta Liturghie au fost slujitori și credincioși din regiunea Cernăuți, Ucraina.

Menţionăm că, aşa cum a fost anunţat în prealabil, de dimineaţă, la ora 6, preotul Silvestru DARI, a săvârşit prima Liturghie în Catedrala Episcopală, ca în felul acesta fluxul de credincioşi, ce vin pentru  a primi Sfânta Împărtăşanie, să fie mai extins. Răspunsurile liturgic la prima Sfântă Liturghie au fost date de Corul de copii al Catedralei Episcopale, condus tot de preoteasa Liliana ROTARI.