Diplomă de Excelenţă, oferită în cadrul Galei Tineretului Ortodox, Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Luni, 15 februarie 2021, de sărbătoarea împărătească, Întâmpinarea Domnului, biserica Universităţii de Stat din Moldova, şi-a sărbătorit hramul, celebrând totodată 30 ani de la redeschidere, 141 ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, a fost oficiată Sfânta Litughie Arhierească, de către Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, şi la invitaţia parohului bisericii menţionate, Prot. Octavian MOŞIN, care şi-a sărbătorit şi 20 ani de slujire, prot. Andrei URSOI, paroh al bisericii „Sf. Ap. Ev. Luca” de la Spitalul Raional Ungheni şi Preşedintele Sectorului Eparhial Învăţământ religios şi Studii teologice, a luat fost prezent la Sfântă Liturghie oficiată la biserica Universităţii de Stat.

După oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc desfăşurarea evenimentului anual Gala Tineretului Ortodox. În cadrul acestei gale, Înaltpreasfinţitul Mitropolit VLADIMIR, a înmânat diplome şi distincţii mai multe slujitori, care pe parcursul anului trecut, 2020, s-au remarcat prin activităţi fructuase şi importante, ce a vizat educarea tinerii generaţii, şi apropierea lor, a tinerilor, de biserică şi implicit de Hristos.

Printre cei nominalizaţi şi premiaţi la această gală a fost şi prot. Andrei URSOI, căruia, Înaltpreasfinţia Sa, i-a înmânat Diploma de excelenţă, la categoria „Profesorul de religie”.

Această Diplomă de excelenţă, este şi o aprecierea adusă Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, pentru aportul considerabil ce îl aduce la educarea moral-spirituală, în duhul Ortodoxiei, elevilor şi în general a tuturor tinerilor.