Continuarea pelerinajului pe la Mănăstirile de pe Meteora

Luni, 26 iulie 2021Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni,dimpreună cu Stareții și Starețele din Eparhie ce îl însoțesc în binecuvântatul pelerinaj prin Grecia, au continuat să viziteze Mănăstirile de pe Meteora.

Întrucât mănăstirile de pe Meteora sunt amplasate pe versanți, ceea ce îngreunează vizitarea lor într-un mod mai rapid, nu s-a reușit de a ne închina ieri la toate. De aceea am continuat să le vizităm astăzi.

La toate sfințeniile întâlnite în aceste mănăstiri, Icoane făcătoare de minuni și sfinte moaște, Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu însoțitorii din acest pelerinaj, s-au închinat și am înălțat rugăciuni pentru Cler, monahi și credincioși din  de Dumnezeu păzita Episcopie de Ungheni și Nisporeni.

Menționăm că Meteora, (din l. greacă însemnând  „mijlocul cerului” sau „suspendat în aer”) este unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos.

Cele șase mănăstiri de aici sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos și a Munților Pindului, în centrul Greciei.

Primele mențiuni despre Mănăstirile din Meteora se pierd în negura vremurilor și a tradițiilor. Astfel izvoarele istorice atestă existența unei prime comunități ascetice în scorburile stâncilor de aici, cam pe la sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XII-lea.

În majoritatea Mănăstirilor de aici se află o bogată și variată colecție de manuscrise importante, cărți vechi, icoane și Sfinte Moaște.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)