Continuă lucrările de construcție a Catedralei Episcopale în cinstea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăţ din municipiul Ungheni

În dimineaţa zilei de joi, 13 mai 2021, Preasfinţitul PETRU Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a vizitat şantierul Catedralei EpiscopaleIcoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hârbovăţ” din municipiul Ungheni, întâlnindu-se cu echipa de muncitori, care vor relua lucrările de construcţie.

Ierarhul a săvârşit o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor care se vor înfăptui, binecuvântând la muncă spornică şi fără primejdie pe toţi muncitorii.

Totodată Preasfinţia Sa a oferit şi câteva sfaturi utile, în privinţa demarării lucrărilor ce se vor înfăptui aici.

Menţionăm că în acest moment, Catedrala este ridicată de la cota 0, până la înălţimea de 13 metri. Însă respectiva Catedrală v-a avea înalţimea de 32 metri, fără Sfânta Cruce, care şi ea v-a avea înălţimea de 7 metri. Deci înălţarea acestui Sfânt edificiu v-a fi pe cât de grandios şi impresionant, tot pe atât de important şi atrăgător.

Dar pentru a ajunge la acel moment final, este nevoie de mult suport, sprijin şi ajutor financiar.

Menţionăm că toate lucrările săvârşite până la acest moment au fost înfăptuite cu suportul nemijlocit al Preasfinţitului PETRU, ajutat de unii oameni de bună credinţă.

Cerem şi în continuare sfintele rugăciuni şi ajutorul oamenilor de bună credinţă ca lucrările de construcţie a Catedralei să fie aduse la bun sfîrşit.

Iar pentru a duce la bun sfârşit această binecuvântată iniţiativă, Direcţia Eparhială Ungheni, lansează apel la bunăvoinţa şi generozitatea tuturor oamenilor de bună credinţă, care pot şi doresc să contribuie, conform posibilităţilor, la edificarea Complexului Catedralei Episcopale.

Or, jertfa făcută spre ridicarea Casei lui Dumnezeu este o frumoasă şi hotărâtă mărturisire de credinţă, a cărei ecou va dăinui peste veacuri, în eternitate. Unindu-ne forţele în spiritul credinţei ortodoxe şi punând mână de la mână, cu dragoste, dăruire şi nădejde, vom reuşi să ducem la bun sfârşit această frumoasă iniţiativă şi să contribuim astfel împreună la întărirea şi proslăvirea credinţei strămoşeşti pe meleagurile natale.

Aşa să ne ajute Prea Milostivul Dumnezeu.

Rechizitele bancare se anexează:
Instituția Religioasă Episcopia de Ungheni şi Nisporeni
Codul Fiscal: 34214954
Codul IBAN: MD15ML000000002251746224 (lei, dolari, euro)
Codul Băncii: MOLDMD2X346
BC “Moldindconbanc” S.A. filiala Ungheni