Canonul Sfântului Andrei Criteanul, citit de Preasfințitul PETRU, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 16 martie, 2021, în seara zilei de marţi a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfântul Binecredincios Kneaz  Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, a săvârșit slujba Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul. La această slujbă umilincioasă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini.

La finele canonului, Preasfințitului PETRU, a ținut un cuvânt de învăţătură, despre necesitatea pregătirii cuviincioase de primirea Sfântei Împărtăşanii. În acest părintesc cuvânt de învăţătură Ierarhul a menţionat: „Prin Sfânta Împărtăşanie primim Trupul Cel Înviat al lui Hristos Cel Înviat, ca arvună a învierii noastre. Şi pentru că primim toţi acelaşi Trup al lui Hristos, ne unim şi noi întreolaltă. De aceea Sfânta Liturghie şi Euharistie întreţin în gradul cel mai înalt unitatea Bisericii.

Sfânta Împărtăşanie ajută la îndumnezeirea noastră, dacă este primită cu credinţă, cu pocăinţă şi dacă facem şi noi efort spre faptele bune, ca prin puterea Trupului Înviat al lui Hristos să putem înainta spre o viaţă asemenea lui Hristos Cel Jertfit şi Înviat. Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele Cel Curat şi Înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har şi fraţi între noi, în Hristos.

Credincioşii trebuie să se împace cu cei cu care sunt supăraţi înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii; să ceară iertare celor pe care i-au supărat şi să ierte pe cei care le-au pricinuit supărări, dacă sunt apropiaţi aceia sau accesibili telefonic, prin comunicare personală; iar dacă nu, ştergând din sufletul lor orice urmă de mâhnire, şi odată cu aceasta rugându-se pentru ei. Aceasta înseamnă să se împărtăşească „cu cuget curat”. Dacă sunt oameni lipsiţi în jurul lor, e bine, dacă pot, să-i ajute; dacă sunt bolnavi, bătrâni, fără nimeni lângă ei, să-i cerceteze. Să împlinească sfaturile ce le sunt date de duhovnic.”

Irmoasele şi pripelile Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, au fost cântate umilincios de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculţan)