Activitatea arhipăstorească a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, de la Centrul Eparhial, din 07.09.2022

Miercuri, 7 septembrie, 2022Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.

Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări.

Printre preoții prezenți menționăm că în audiență a fost Prot. Valentin GAVRILIȚĂ, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din s. Simeni, r. Ungheni, care a discutat cu Ierarhul diverse aspecte, duhovnicești și administrative, legate de parohia menționată.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa, în timpul activității arhipăstrești de la Centrul Eparhial, a primit-o în audiență pe Prot. Teodor SPĂTARU, slujitor din Protopopiatul Criuleni, Eparhia de Centru, care dimpreună cu doi creștini mărinimoși, Dn Radion MUNTEANU și Dn Dionis MIHU, au discutat despre demararea unui proiect creștin, care va cuprinde întreaga țară. Și întrucât un punct al acestui proiect vizează ca locație mun. Ungheni, acest grup de inițiativă, din care mai fac parte și Domnii Victor GUȚULEAC și Igor MALAI, au ținut să discute careva detalii despre acest proiect creștin cu Ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU.

Discuția a fost una constructivă și importantă, în timpul căreia Înaltpreasfinția Sa a dat câteva sfaturi și recomandări utile în privința bunei desfășurări a respectivului proiect, fapt pentru care, acest grup de inițiativă, i-au mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru primirea călduroasă și sfaturile importante.