Activitate arhipăstorească desfășurată în Reședința Episcopală de la Mănăstirea Hîncu pe 16. 04 2021

Vineri, 16 aprilie 2021, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească la Reşedinţa Episcopală de la Sfânta Mănăstire „Cuvioasa Parascheva” de la Hîncu.

Pe parcursul zilei, în audiență au fost preoţi şi mireni, din cuprinsul Protopopiatului Hîncești, dar și alte Protopopiate, pe care Ierarhul, ca de obicei, i-a primit cu drag, ascultându-i şi oferindu-le sfaturi arhiereşti şi poveţe părinteşti.

Printre preoții prezenți menționăm pe prot. Vitalie URSU paroh al bisericii „Sf. Ierh. Nicolai” din s. Mingir, r. Hînceşti, şi părintele Ioan MĂMĂLIGĂ care au pus în discuție cu Preasfinția Sa, diverse întrebări.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni