Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.
Deoarece, dacă Apostolul nu era muritor, n-ar fi putut să spună, sau, mai bine zis, nici să arate prin fapte ceea ce a mărturisit, că: „Mor în fiecare zi! V-o spun, fraților, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.” (1 Corinteni 15, 31). Pentru că, oriunde, sufletul are nevoie și de râvnă și nimic nu-l împiedică să se numere printre cei dintâi.
Pavel n-a fost muritor? N-a fost un om obișnuit? N-a fost sărac și nu și-a câștigat hrana cea de toate zilele lucrând cu mâinile? N-a avut trup care a fost supus tuturor nevoilor firești? Totuși, ce l-a împiedicat să devină Apostolul neamurilor? Nimic! Așadar, niciun sărac să nu se necăjească, niciun om simplu să nu se arate nemulțumit, niciunul dintre cei din urmă să nu se întristeze, ci doar cei care au sufletul fricos și cugetul amorțit. Pentru că doar răutatea sufletului și neputința voinței se fac piedică virtuții, nimic altceva în afară de acestea!
Sfântul Ioan Gură de Aur,
Omilie la Fericitul Pavel în Cuvinte de aur, vol. 7
Sursa: Urcuș spre Înviere
