Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta, se teme şi de umbra sa. Trupul se înfricoşează când stă lângă noi în chip nevăzut un duh; dar când sufletul se veseleşte, smerindu-se, stă de faţă un înger. De aceea, cunoscând din lucrare starea de faţă a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi.
Cel ce a biruit frica laşă e vădit că şi-a predat viaţa şi sufletul lui Dumnezeu. Demonul fricii care vă ispitește, spunând „Unde poți fugi? Nu ai pocăință; nu ai scăpare”, aparține inamicului care încearcă să vă facă să vă pierdeți stăpânirea de sine, în timp ce tristețea evlavioasă nu vă atacă, dar spune: „Nu-ți fie frică; încearcă din nou”, pentru că știe că umanitatea este slabă și din cauza asta ne întărește.
Crede-mă, dacă ai ști cine este cu tine, nu ți-ar fi frică de nimic ce are lumea să ofere.
Deci, a se arunca în fața lui Dumnezeu este atunci când o persoană nu are încredere în forța sa proprie, ci își pune credința în ajutorul lui Dumnezeu, căci El este cel care ne mântuiește.
Ai încredere în Dumnezeu. Atunci îți vei uita grijile și vei deveni instrumentul Lui. Tristețea, depresia și frica arată că nu ne încredințăm viața lui Hristos.
Cuviosul Sofronie de la Exxes
