Pentru a-i arăta omului libertatea care o poate folosi după alegerea sa și pentru a-i oferi omului posibilitatea de desăvîrșire, Dumnezeu dă primilor oameni, Adam și Eva, o poruncă. Ascultarea de porunca lui Dumnezeu urma să aducă omului fericire veșnică. Prin ascultare de Domnul oamenii au privelegiul să îndumnezeiască sufletul prin har, pînă la desăvîrșire. Dumnezeu este necuprins și nemărginit iar adîncul Luminii Lui umple toată existența.
Dumnezeu a dat oamenilor o poruncă: porunca ascultării și anume porunca postului. Fiind ispitiți din invidia diavolului, oamenii au cedat și cad mereu și astăzi din cauza mîndriei. Astfel ei au încălcat porunca dumnezeiască mîncînd din fructul oprit. Din nefericire, alături de Adam și Eva, protopărinții noștri, în fiecare zi, noi suntem cei care greșim asemenea. Noi suntem cei care lucrăm cele oprite de Dumnezeu pentru săvîrșire.
Neascultarea
Mai întîi de toate și prima greșeală este neascultarea. Neascultarea a despărțit omul de Dumnezeu. Neascultarea desparte copiii de părinți, elevii de profesori, ucenicii de părinții duhovnicești și oamenii între ei. Neascultarea este un început al relelor pe cînd ascultarea de Dumnezeu este ferirea de greșeală.
Încălcarea postului
A doua greașeală care l-a scos pe om din Rai este ,,încălcarea postului”. Postul ne este dat ca o manifestare a dragostei față de Dumnezeu, Căruia prin postul personal, îi putem aduce o jertfă din iubire. Pe cel care îl iubești îl aștepți permanent și ne spune pr. Emilianos Simonopetritul că, ,,postul este o așteptare a lui Dumnezeu care, conștientizată, devine o prezență a vieții noastre”. Dumnezeu mereu este ,,Cel ce vine”, așa cum Îl chemăm ,,Vino și Te sălășluiește întru noi”. Noi suntem cei care Îl așteptăm pe Dumnezeu și în virtutea dragostei, pregătindu-ne, deja trăim venirea Domnului, sălășluirea Lui în inimile noastre fiind o realitate mîntuitoare. Cel care încalcă postul arată că nu îl așteaptă pe Dumnezeu, că nu Îl iubește și nu dorește să aducă ofrandă de curăție Creatorului.
Postul este și o dovadă că suntem pregătiți și ne dorim în Rai. Vrem să spunem: ,,Doamne, așa cum Adam pentru că a încălcat postul a fost pedepsit, așa eu prin postire vreau să-mi cîștig vredinicia de a fi în Rai, acolo unde este și postul! Vreau să refac greșeala: așa cum prin post a fost încălcată porunca neascultării vrea să-mi arăt ascultarea de Tine, prin ținerea corectă și completă a Postului!” Postim în locul lui Adam, iar prin Hristos acest post ni se face reașezare în Grădina lui Dumnezeu! Așteptînd postul, simt deja Invierea ce se promite!!!
Nepocăința
Chiar dacă greșim, din dragoste nemărginită, Dumnezeu ne așteaptă întotdeauna la pocăință. Incapacitatea de a cere iertare este cea mai mare slăbiciune a omului. Această mare greșeală L-a făcut pe Dumnezeu să-l pedepsească pe om. Adam a avut cel puțin trei ocazii să-și ceară iertare dar nu a făcut-o, ba mai mult a învinuit pe Dumnezeu și pe femeie. (Facere, cap. 1, 2)
Iertarea ne reface legătura cu Dumnezeu și de ea avem foarte mare nevoie. Iertarea ne aduce cu sine Harul lui Dumnezeu pe cînd neiertarea ne ține legați în întunericul solid al împietririi.
Ietarea de care avem nevoie este de trei feluri. Ea se poate împărți conform la cine ne raportăm.
1. Iertarea de la Dumnezeu.
Fără ea nu putem întra în Rai. Dumnezeu ne va ierta păcatul strămoșilor, cel al neascultării, înclinația firii noastre omenești, cînd nu îl vom repeta; atunci, prin fidelitate, vom putea să intrăm în bucuria Stăpînului. Iertarea Domnului o cîștigăm prin pocăință, din mila Domnului. Nerepetarea greșelii aduce certitudine și încredințarea că omul urăște păcatul. ,,Numai cînd omul urăște păcatul va putea scăpa de el” ne spune Sf. Vasile cel Mare, iar Sf. Marcu Ascetul ne îndeamnă să fugim de ,,cauza” păcatului, de plăcerea păcatului, care este principala momeală.
2. Iertarea de la oameni.
Iertarea de la semeni este importantă deoarece ea se include în sfaturile evanghelice. Trebuie să avem capacitatea și puterea să ne cerem iertare și dragostea ca să putem oferi iertare. „Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire.” ne spune pr. Rafail Noica. Iertarea în raport cu oamenii trebuie atît oferită cît și primită. Ea trebuie să fie completă, sinceră și din toată inima. Dumnezeu nu îi primește pe cei care nu sunt iertați: ,,Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” ne spune Iisus Hristos. (Matei, 5, 24)
3. Iertare de sine.
Această iertare la fel este importantă. Ea nu te lasă să cazi în deznădejde și vei putea mereu să te ridici spre schimbare pozitivă, cu putere și încredere. Această iertare este dincolo de trîndăvie, egoism și mîndrie, este iertarea cînd greșești din neputință și conștientizezi că toate sunt în voia Domnului. Atunci te ridici și ceri ajutorul lui Dumnezeu și primești mîngîiere în suflet. Iertarea înseamnă lipsă de tristețe, de frustrări, de deznădejde, de mînie și păreri de rău. Iertarea înseamnă pace. Iertarea înseamnă credința în Dumnezeu Dreptjudecător dar și Milostiv.
Toate trei tipuri de iertări sunt importante. Ele sunt complementare. Sunt legate între ele și au un singur Izvor, așa cum ne rugăm și ne spunem sentința: ,,Tată nostru, iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.
Iertarea este strîns legată de iubire, iar iubirea ne leagă de Dumnezeu. Fără Dumnezeu, fără dragoste de Dumnezeu, nu putem nici ierta, nici să fim iertați, nu putem să avem pace în inimă și nici liniște și împlinire sufletească.
Vă îndemn dragi cititori, să iertați mereu, că spre voi privește Dumnezeu, iar prin iertare, să aveți pace deplină în sufletele Dvs!
preot Boian Nicolai
