Duhului desfrânării şi al poftei trupeşti începe să supere pe om de la cea dintâi vârstă. Mare şi cumplit războiu este acesta şi luptă îndoită cere. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobândirea desăvârşitei neprihăniri şi adevăratei curaţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu şi cetirea deasă a Scripturilor şi osteneala şi lucrul mâinilor, care abia împreună pot să oprească pornirile cele neastâmpărate ale sufletului şi să-1 aducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine.
Deci de la început trebuie păzită inima cu toată străjuirea de gândurile murdare și nu trebuie pusă toată strădania numai în postul cel trupesc, ci şi în meditaţie duhovnicească, fără de care e cu neputinţă să urcăm la înălţimea neprihănirii şi curăţiei adevărate. Se cuvine aşadar, după cuvântul Domnului, „să curăţim mai întâiu partea cea dinăuntru a paharului şi a blidului ca să se facă si cea dinafară curata”.
Și să reținem, dracul desfrânării nu încetează de a război pe om, până nu va crede omul cu adevărat că nu prin străduinţa şi nici prin osteneala sa, ci prin acoperământul şi ajutorul lui Dumnezeu se izbăveşte de boala aceasta. De aceea este cu neputinţă omului să zboare cu aripile proprii la această înaltă şi cerească cunună a sfinţeniei şi să se facă următor îngerilor, de nu-1 va ridica de la pământ şi din noroi harul lui Dumnezeu. Căci prin nici o altă virtute nu se aseamănă oamenii cei legaţi cu trupul mai mult cu îngerii cei netrupeşti, decât prin neprihănire.
De ne va veni în cuget amintirea vreunei femei, răsărită prin diavolească viclenie, bunăoară a maicii, sau a surorii, sau a altor femei cucernice, îndată să o alungăm din inima noastră, ca nu cumva, zăbovind mult la această amintire, amăgitorul celor neiscusiţi să rostogolească cugetul de la aceste fețe la năluciri ruşinoase şi vătămătoare.
Bine este să pomenim şi cuvintele Sfântul Vasile cel Mare: „Nici femeie nu cunosc, nici feciorelnic nu sunt”. El ştia că darul fecioriei nu se dobândește numai prin depărtarea cea trupească de femeie, ci şi prin sfinţenia şi curăţia sufletului, care se câștigă prin frica lui Dumnezeu. Mai zic Părinţii şi aceea că nu putem câştiga desăvârşit virtutea curăţiei, de nu vom dobândi mai întâi în inima noastră adevărata smerenie a cugetului; nici de cunoştinţă adevărată nu ne putem învrednici, câtă vreme patima desfrâului zăboveşte în ascunzişurile sufletului.
Cuviosul Ioan Casian
