Participarea la slujbele din biserică sunt printre cele mai vechi amintiri din copilăria mea. Îmi amintesc fragmente luminoase ale sărbătorilor, biserica caldă și luminoasă, un cor imens ce cânta gros, cu revărsări, sub cupolă, astfel încât inima îngheța: „Din tinerețile mele, multe patimi se luptă cu mine.”
Mică fiind, înghesuită printre mulțimile de oameni prezenți așteptam momentul Sfintei Împărtășanii. Și de multe ori ziceam, de ce durează atât de mult, toată lumea cântă și cântă? Dar cu toate acestea stăteam la slujbele bisericii.
Mi-aduc aminte de un moment, când aveam opt ani, aflându-mă la slujbă într-o mănăstire, preotul de acolo, părintele Daniel, m-a chemat la cor. Iar de atunci am cântat în cor, în diferite mănăstiri și biserici și chiar primul meu salariu l-am primit la vârsta de 12 ani, pentru cântarea în cor.
Astfel pot afirma, când un copil are o activitate în timpul slujbei (cântatul și cititul la strană, pălămăritul), mersul la biserică devine interesant, iar acest interes în sine ajută la o mai bună și mai profundă cunoaștere a slujbei. Orice ocupație ajută „să simți” slujba și în timp înveți să o iubești. Și desigur, participarea copiilor la slujbă ar trebui să aibă loc sub îndrumarea sensibilă a unui adult, credincios și respectuos. Și chiar dacă slujbele bisericii pot părea „plictisitoare și de neînțeles”, totuși e important ca să fie copilul prezent acolo, pentru că aceasta contribuie cumva la creșterea lui duhovnicească. Și chiar dacă un copil mai aleargă puțin prin biserică, sau poate se așează pe scaun când nu este potrivit, asta nu e o profanare a celor sfinte de către copil.
Slujba pentru un copil cu siguranță că poate dura mult, dar asta nu înseamnă că sufletul copilului nu se apropie de Dumnezeu. Chiar dacă un copil ar fi neatent pe întreg parcursul Sfintei Liturghii, dar dacă va fi atent măcar la un „Doamne miluiește” sau „Dă, Doamne”, asta deja ca o rugăciune valoroasă înaintea lui Dumnezeu și acest moment deja justifică necesitatea aducerii copilului la biserică.
Sfântul Teofan Zăvorâtul a spus următoarele: „Este imposibil să se determine când o persoană ajunge la conștiința de sine ca un creștin adevărat. Aceasta poate fi diferit: la 7, 10, 15 ani sau și mai târziu”. Chiar și copiii bine crescuți creștinește nu vin neapărat în mod conștient la Hristos în copilărie, ci în tinerețe sau la o vârstă mult mai înaintată. Căci așa cum spun mulți Sfinți Părinți, fiecare om are calea lui de a se întâlni cu Hristos.
Trebuie să menționăm și acest fapt că în unele cazuri, părinții credincioși sunt cei care contribuie la faptul că a lor copii nu doresc să caute întâlnirea cu Dumnezeu. Și prin urmare nu mai doresc slujbele bisericii. Într-o asemenea situație apare întrebarea firească: cum să-i aducem pe copii la biserică? Răspunsul la această întrebare depinde
de multe circumstanțe. Într-o familie la biserică se merge împreună – tata, mama, copii și chiar bunici. Într-o altă familie, o mamă trebuie să facă față copiilor. Și acest lucru se întâmplă nu numai atunci când tata refuză să vie la slujbă, ci și atunci când tata slujește în biserică.
Într-o familie copiii pot fi tăcuți: dacă îl așezi, stă așezat, dacă îl ridici, stă ridicat. Dar în alte situații, dintr-o varietate de motive – pedagogice, psihologice, neurologice – copiii nu sunt capabili să stea în liniște nici zece minute. Într-un caz, copilul însuși vrea la biserică, gata să se roage în orice mod mai bine decât părinții înșiși. Și într-o altă situație, copilul ar prefera să rămână acasă. Și bisericile noastre sunt diferite. Deci, este imposibil de a oferi rețeta universale pentru fiecare familie, sau cel puțin pentru majoritatea.
Cea mai dificilă perioadă de a veni cu bebelușul la slujbă, este aceea când bebelușul nu mai doarme toată slujba și nici nu poate rezista toată slujba doar în brațe. Dar, în general, este mai ușor să aduci bebelușii la biserică decât să-i aduci pe copii mai mari. Până la șase luni sau chiar mai mult, bebelușii pot dormi pur și simplu în timpul slujbei. Uneori, copilul de la naștere, din uter este atât de obișnuit cu rugăciunea, încât atmosfera din biserică în sine îl calmează și literalmente îl adorm. Când copilul doarme liniștit, părinții săi se pot ruga pașnic și cu liniște.
De multe ori să te rogi cu bebelușul în biserică este aproape imposibil din motive arhitecturale și tehnice. Bebelușul vrea să mănânce, atunci mama trebuie să-l alăpteze, sau scutecele sunt murdare și trebuie schimbate, iar aceste lucruri nu le poți face în biserică. Când biserica are o cameră în care pot lăsa copilul, este, de asemenea, o oportunitate de a ajuta alți oameni să se roage în liniște.
Cea mai dificilă vârstă pentru a vizita orice loc public este vârsta de la unu la trei ani. Căci în această perioadă copilul nu mai doarme în biserică, nu este gata să stea mult în brațe. Părinții au nevoie de răbdare și imaginație nelimitată, pentru a lua decizii non-standard în fiecare minut. Dar sunt și situații când copiii la această vârstă stau și liniștiți.
Raportându-ne la partea fizică trebuie de înțeles că un copil își poate schimba activitățile și acțiunile din 10, în 10 minute. În asemenea situații copilul se comportă liniștit, iar părinții, încearcă să se roage în aceste clipe. Iar când copilul începe să caute o activitate sau începe a vorbi tare, trebuie să aveți ceva pregătit pentru el ca să-I dați o anumită ocupație. De exemplu, puneți-l să stingă o lumânare, să puie o monedă în cutia milei. Aceasta este deja o schimbare de activitate. Iar atunci când copilul mai are ceva de făcut, el mai stă în liniște 5-10 minute și astfel părinții vor putea să se roage din nou.
Și chiar dacă copilul e mai activ din fire sau poate și devine agitat cumva, din cauza anumitor situații, părinții se pot rândui ca să stea cu copilul, iar celălalt se poate ruga. Adică oportunități avem sau ni le putem crea, pentru a merge cu toată familia la slujbele bisericii, chiar și atunci când avem copii mici. Căci așa cum spun mulți Sfinți Părinți și duhovnici contemporani, dacă nu o să-i deprindem pe copii cu biserica și sfintele slujbe, când vor crește mari ne va fi foarte greu sau aproape imposibil să-i mai aducem ordonat la biserică și să-i facem să iubească Sfintele Slujbe. Or, aceasta este o necesitate spirituală pentru fiecare creștin, de a frecventa biserica și slujbele ei. Căci spun scrierile sfinte: Fără biserică nu există mântuire, iar fără slujbele ei nu există sfințire și curățire de păcate.
Material selectat de ÎPS PETRU (Musteață),
din „Liturghia văzută prin ochii copilului”
de Ana Saprîkina
