Trândăvia sau fuga de osteneală sau lenevia este în sine un păcat, căci este potrivnică poruncilor lui Dumnezeu, prin care El ne-a rânduit prin protopărintele nostru Adam, spunând: „În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 19). Iar sfântul apostol nu îngăduie să mănânce aceluia ce nu voieşte să lucreze poruncindu-ne: „… v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce”. (II Tesaloniceni 3, 10) Prin urmare, cei ce petrec în trândăvie și se hrănesc din osteneli străine păcătuiesc necontenit. Și până ce nu se vor apuca de truda binecuvântată, în păcat vor rămâne. Aici desigur nu este vorba de cei bolnavi și bătrâni, care nu pot să muncească nici dacă ar vrea.
Nu numai că este păcat atunci când omul trândăvește și îşi petrece viața fugind de ostenelile cele bune, dar lucrul acesta se face și pricină a multor rele, căci inima omenească nu poate rămâne în nelucrare, ci se îndeletniceşte cu oarecare gânduri; ea este înclinată către toată răutatea, iar de o inimă ce nu este prinsă cu îndeletniciri folositoare, vrăjmaşul diavol se apropie ca de o casă pustie, măturată și împodobită, umplând-o cu gânduri rele, ce se aseamănă unor neghine vătămătoare, învăţând inima să le și împlinească prin fapte. Așa se întâmplă că trândăvia naşte multe nelegiuiri, rămânând stearpă în privinţa oricărui lucru bun. De aici vine beția, maica multor rele și sminteli; de aici, toate faptele desfrânării; de aici, taifasurile cele rele, bârfele, osândirile, batjocurile, clevetirile, hulele; aici, răpirile, jafurile, călcările de jurământ, desele ospețe și relele care urmează acestora; de nea; de aici, jocurile de noroc și înşelăciunile, neorânduielile, certurile, bătăile și celelalte nelegiuiri ce sunt legate de acestea. Trândăvia născocește luxul cel de prisos, care aduce suferință aproapelui și pricinuiește neorânduială în obște; trândăvia scornește clădirile de nici un folos, precum şi celelalte lucruri asemănătoare ce se întemeiază pe lacrimile de sânge ale celor sărmani; trândăvia învață oamenii să bată, să fure, să răpească, să facă silnicii, să mintă, să amăgească, să înşele, căci trândavul, neavând cu ce să se hrănească, năzuiește să răpească roada ostenelilor străine, fie pe față, fie în taină, fie prin amăgire. Astfel, „multă răutate a învăţat lenevirea” (Isus Sirah 33, 32), potrivit spuse-lor înţeleptului Sirah. De aceea zice și Solomon: „Sufletul celui leneş pofteşte” (Pilde 13, 4).
Sf. Tihon de Zadonsk,
Despre păcate
