Fericit este omul care are nădejde vie în Dumnezeu, căci prin aceasta arată credinţă, încredere, slavă şi cinste pe care le aduce Acestuia. Şi atunci Dumnezeu, îndatorat fiind, îi poartă de grijă. Atunci se împlineşte spusa din Evanghelie: „fie ţie după credinţa ta“.
Dar, din nefericire, ne vin ispite care ne pricinuiesc întunecare adâncă, iar soarele luminos al dulcii nădejdi este acoperit de întuneric adânc. Atunci pierdem ţinta şi ajungem să cugetăm şi să facem ceea ce este nepotrivit chemării noastre pe care o avem ca şi creştini. Dar bunătatea lui Dumnezeu, Care a văzut că mintea omului este plecată din tinereţe către cele viclene şi că nu este cu putinţă ca oamenii să stea la înălţimea desăvârşirii creştine, a dăruit slăvită şi nesfârşita pocăinţă.
Aveţi răbdare, fiii mei! Nu vă pierdeţi curajul în luptă şi să nu slăbească genunchii voştri în nevoinţa împotriva ispitelor, căci nu ne va lăsa Bunul nostru Dumnezeu să fim ispitiţi mai presus de puterile noastre.
De ce daţi loc satanei să vă războiască cu mai multă furie? Aveţi credinţă în Dumnezeu, că tot ce îngăduie El este spre folosul nostru. Oare noi cunoaştem mai bine decât El ce ne este de folos?
Aruncaţi spre Domnul grija voastră şi El vă va purta de grijă. Nu puneţi voia proprie, fiindcă credinţa este roadă Harului şi a cercetării dumnezeieşti. Oare nu am avut fiecare dintre noi parte de minuni ale Proniei Sale dumnezeieşti? Oare pe cutare nu l-a cercetat dumnezeiescul Har? Dacă voi nu v-aţi fi jertfit, ar fi fost el acum în oastea lui Hristos? Oare Domnul nu S-a jertfit pentru noi? Ba da. Şi dacă nu S-ar fi dat pe Sine la moarte pe Cruce, noi nu am fi ceea ce suntem acum datorită Harului dumnezeiesc.
Puneţi înainte credinţa voastră în Preaputernicul Dumnezeu şi toate vor fi spulberate de cele patru vânturi. „Şi păr din capul vostru nu va pieri”; „Hristos ieri şi azi Acelaşi este si în veci”.
Aduceţi-vă aminte de ispitele Sfinţilor şi liniştiţi-vă. Nu vă întristaţi, fiindcă demonul patimii plăsmuieşte imagini înşelătoare şi aţâţătoare pentru a provoca predispoziţie pătimaşă şi primejdioasă. Dar dacă cugetăm la clipa neaşteptată a morţii, ne liniştim.
Fă răbdare întru toate! Să-ti aminteşti de Hristos cum a fost ocărât, lovit, biciuit, iar la urmă răstignit pe Cruce. Pe toate le-a răbdat pentru noi, de aceea şi noi trebuie să răbdăm pentru dragostea Lui cele asemenea, dar şi pentru a ne mântui noi, care avem atâtea păcate. Să cugeţi că fiecare cuvânt rău pe care îl spune cineva despre tine este şi o cunună de aur. Fiindcă atunci când cineva primeşte o ocară sau un cuvânt greu îl doare, dar această durere se face balsam tămăduitor pentru patimi, pentru rănile sufletului. Nici o altă virtute nu curăţeste atât de mult patima mândriei şi a desfrânării ca răbdarea în tăcere a ocărilor şi a dispreţuirilor.
Orice rău este amestecat şi cu binele. De aceea rabdă orice ţi se va întâmpla şi se va socoti ca o mucenicie. Gândeşte-te că toţi cei care au intrat în Rai, au petrecut această viaţă muceniceşte; unul cu boală, altul cu osteneli, altul cu dureri, altul cu asupreală şi prigoniri.
Şi să ştiţi că, numai dacă vom pătimi împreună cu Hristos ne vom şi slăvi împreună cu El.
Arhim. Efrem Filotheitul
Poveţe părinteşti
Editura Evanghelismos, 2015
