Hristos a intrat în apă nu ca să Se curăţească pe Sine, ci ca să înece simbolic pe omul cel vechi. Prin aceasta, simbolic se preînchipuie Potopul care a înecat lumea de pe vremea lui Noe şi, de asemenea, înecarea lui Faraon şi a armatei sale egiptene, în Marea Rosie. În Potopul care a cuprins întreaga lume, omenirea păcătoasă a fost înecată. În Marea Roşie, Faraon, vrăjmaşul Dumnezeului Celui viu, a fost înecat. Hristos, prin naşterea Sa, a luat asupra Lui păcatele lumii. El a primit de bunăvoie să Se înece în locul omenirii păcătoase, ca după aceasta să o nască spre o nouă viaţă, una duhovnicească, oferindu-i prin aceasta şansa ca să ajungă în rai.
Căci, însuşi Hristos avea să zice ceva mai târziu către fariseul Nicodim: „De nu se va naşte cineva din nou – din apă şi din duh – nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3). Totodată, pentru a naşte un om nou, trebuia să-l înece pe cel vechi. În această privinţă vorbeşte sfătuitor şi marele Vasile zicând: „Înainte de a se pune început nou vieţii, trebuie să se pună capăt celei vechi.”
O, ce însemnatate adâncă şi plină de învăţăminte are botezul lui Hristos, prin scufundarea în apă a sfântului Său trup! Numai înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu era în stare să dezlege oamenii în chip atât de povăţuitor, şi cu folos, prin botezarea în Iordan.
Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apa, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit”. Duhul nu s-a pogorât asupra lui Hristos pe când Se afla în apă, ci atunci când El a ieşit din apă. Prin aceasta, înţelepciunea lui Dumnezeu caută să ne arate că Duhul lui Dumnezeu nu se pogoara peste omul cel vechi, care este viu păcatului şi mort pentru Dumnezeu, ci numai asupra omului născut din nou duhovniceşte, care a murit păcatului şi a înviat întru Dumnezeu.
Tot ceea ce s-a întâmplat la botezul lui Hristos, se întâmplă la botezul fiecaruia dintre noi. Prin scufundarea în apă, noi murim cu Hristos, şi prin ieşirea din apa, noi suntem uniţi cu Hristos Cel viu. Dulcele Duh al lui Dumnezeu poposeşte deasupra noastra ca un porumbel, însufleţindu-ne cu harul Său atotputernic. Şi Tatăl, prin iubirea lui Iisus Hristos, ne adoptă ca fii şi anunţă această adopţie cu glasul Său, „Acesta este fiul Meu”. Căci cine poate şti, în clipa botezului, ce se întâmplă în inima fiecărui prunc? Întunecaţi şi descurajaţi de păcatele de mai târziu, noi uităm cea mai mare dintre tainele cereşti care ni se descopera la botez.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Predici
