Întreaga viață a Bisericii este o sărbătoare fără sfârșit, iar pe de altă parte este pregătirea pentru ultima sărbătoare: împlinirea tuturor lucrurilor, a lumii înseși, în Dumnezeu. Așa înțelegem de ce fiecare sărbătoare, fiecare celebrare a Bisericii este clădită pe o dublă structură de pregătire și împlinire.
Noi ajungem la Paști nu numai privind la calendar și zicând: „Anul acesta va fi pe data de 3 mai”. Trebuie să trecem prin Postul Mare. Înainte de Nașterea Domnului trebuie să parcurgem Postul Crăciunului. Înainte de fiecare sărbătoare există totdeauna pregătire, purificare, post. Când mergem la Sfânta Împărtășanie, care este cea mai mare bucurie pe care un om o poate primi, noi trebuie să postim. Toate acestea ne descoperă și ne învață adevăratul înțeles al sărbătorii. Este ușor „a merge la biserică”, este dificil a sărbători. Pentru că doar „mersul la biserică”, doar prezența acolo nu sunt suficiente. Adevărata celebrare este totdeauna o participare activă. Dar nimeni nu poate atinge acea participare și înțelesul, adâncimea, bucuria celebrării, dacă nu s-a pregătit pe sine însuși.
Noi suntem oameni căzuți. Poftele noastre, trupurile noastre, totul ne împinge în jos, spre pământ. Este mai ușor pentru noi să stăm jos decât în picioare, să dormim decât să stăm treji, să citim glume decât un roman bun și să citim un roman bun decât Evanghelia. Bucuria și toate lucrurile cele pline de slavă pe care Dumnezeu ni le dă ne apar la început ca poveri, ca ceva dificil sau chiar imposibil. Noi nu le acceptăm tocmai din aceste motive. De aceea trebuie să facem un efort; și, înainte ca să fie bucurie și sărbătoare, toată viața noastră înseamnă efort.
De aceea, nu putem celebra o sărbătoare fără a trece prin acest efort de pregătire. Acesta este sensul profund al instituției creștine a postului. Sensul creștin al cuvântului „post” nu este doar acela de a schimba dieta. Adevăratul post este totdeauna trupesc și spiritual; este efortul omului întreg. De ce? Pentru că aceasta este singura cale pentru noi să devenim iarăși lumină. Deschiși lui Dumnezeu și bucuriei Sale. Este imposibil a intra în Împărăția lui Dumnezeu fără a scăpa de „grăsimea” spirituală a tot ceea ce este rău, superficial, neînsemnat și muritor în viața noastră. Acesta este motivul pentru care ritmul vieții Bisericii este totdeauna acela de pregătire și împlinire.
Pr. Alexander Schmemann,
Liturghie și viață: desăvârșire creștină prin intermediul experienței liturgice
