Acum ne simțim rău și va fi și mai rău dacă nu ne pocăim. Cheia a toate este pocăința. Dumnezeul nostru nu ne poate ierta cu forța, fără pocăința noastră. Este imposibil. Pentru a fi iertați, trebuie să ne manifestăm voința.
O să vă dau exemplul ninivitenilor, locuitorii cețății Ninive, care au devenit un exemplu pentru întreaga lume antică. S-au pocăit sincer cu toată cetatea, și-au impus un post și chiar au impus vitele să postească. Și ce le-a răspuns Dumnezeu la aceasta? Desigur, i-a iertat și nu a distrus cetatea.
Și iată ce vă mai spun. Dumnezeu spune în Evanghelie: „Orice pom este cunoscut după rod”. Un pom rău nu poate aduce roade bune. Omul este cunoscut în același mod. Spune-mi, dacă ești om al lui Dumnezeu, pentru că dăm libertate chiar și animalelor, de ce forțezi la vaccinare? Mă dai afară de la servici și nici măcar nu contează pentru tine că aș putea să mă sinucid? Acesta este un om al lui Dumnezeu care face asta? Țineți minte – Dumnezeu nu ne va mântui fără pocăință.
Și vă voi aminti de un pasaj din Scriptură. Când Dumnezeu S-a pogorât pe pământ înainte de potop, El a spus: „Duhul Meu nu va rămâne în oamenii aceștia, pentru că ei sunt trup”. Ce înseamnă „sunt trup”? Aceasta înseamnă că ei au devenit numai trup, și-au pierdut duhul. Dacă Dumnezeu atunci a spus asemenea cuvinte, ce ar spune El acum despre noi, despre societatea noastră înnebunită?
Locuitorii din Sodoma și Gomora, pe care Dumnezeu i-a ars de pa fața pământului ca pe niște insecte, nu erau doar atei, ci extrem de atei. Sodomiții au comis păcate groaznice, dar nu le-au legitimat. Iar noi acum legitimăm păcatul. Ceva asemănător nu s-a întâmplat niciodată în istoria omenirii.
Starețul Gavriil din Karyes