Vineri, 22 noiembrie, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica „Sf. Ierarh Nectarie”, de la Orfelinatul „Preafericitul Iosif” din Chișinău, s-a deplasat la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din s. Răciula, rn. Călărași.
Aici, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de stareța mănăstirii, Schiegumena EUSTOLIA (Rotari), dimpreună cu obștea.
După aceasta, Ierarhul, dimpreună cu câțiva slujitori, printre care menționăm pe arhim. PAFNUTIE (Popa), duhovnicul Mănăstirii Răciula, a săvârșit un Te Deum, pentru sănătatea Schiegumenii EUSTOLIA, cu prilejul cinstirii Sfintei Eustolia, al cărui nume îl poartă maica stareță de la tunderea în schima mare.
La sfârșitul acestei slujbe, Înaltpreasfinția Sa a felicitat-o pe Schiegumena EUSTOLIA, oferindu-i în dar un buchet de flori și o frumoasă icoană cu chipul Sf. Mare Mucenic Pantelimon.
După aceasta, Arhimandritul KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și viață monahală, din numele stareților și starețelor mănăstirilor din Eparhie, a adresat un cuvânt de felicitare și de urări sfinte.
De asemenea, pe Schiegumena Eustolia au mai felicitat-o și alți preoți, ctitori și obștea mănăstirii, cu prilejul cinstirii sfintei ocrotitoare, Sfânta Eustolia.
La final, Ierarhul a decorat o familie, CUJBĂ Serghei și Ecaterina, mari ctitori ai Mănăstirii Răciula, cu Distincția Eparhială „Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț” și medalia Eparhială „Sf. Ap. Petru și Pavel”.