Dragii mei, unii simt nevoia de a se ruga, alții nu simt nevoia de a se ruga. Iar cei care simt nevoia de a se ruga, simt pentru că au deja o relație cu Dumnezeu, simt trebuința să-și reverse sufletul pentru a-L preamări pe Dumnezeu, e o necesitate a sufletului lor.
Oamenii în fața lui Dumnezeu sunt de două feluri: oameni care L-au găsit pe Dumnezeu și oameni care Îl caută pe Dumnezeu. Sunt și oameni care nu se gândesc la Dumnezeu, trăiesc o viața de necredincioși. Cei care-L caută pe Dumnezeu, se roagă să-L găsească, să se apropie de Dumnezeu.
Ei Îi spun lui Dumnezeu prin rugăciuni personale, formulate de ei înșiși, dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu, dorința lor de a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar cei care L-au întâlnit pe Dumnezeu au o astfel de rugăciune și anume rugăciunea omului mulțumit, a omului care aduce mulțumire. Sfântul Isaac Sirul spune că „rugăciunea este o bucurie care înalță mulțumire”, iar Evagrie Ponticul în Filocalie are cuvântul: „rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu”. Numai că, de fapt, majoritatea oamenilor nici nu se roagă, ci spun numai rugăciuni. Așa am spus și noi în vremea copilăriei când rosteam rugăciuni fără să le înțelegem cuprinsul, ca și cum am fi spus o poezie. Și la această stare sunt acei oameni care doar spun rugăciunile pe care le-au învățat în copilărie și pe care le spun și la bătrânețe.
Părintele Teofil Părăian
Pași pe calea duhovnicească
Editura Reîntregirea
