Fiecare să-şi amintească ce a făgăduit Domnului la spovedanie şi să-şi repete cât mai des singur: nu fi necredincios, ci credincios. I-ai făgăduit Domnului că vei fi înfrânat? Să fii înfrânat. I-ai făgăduit că vei fi cu luare-aminte faţă de nevoile altora? Aşa să şi fii. I-ai făgăduit că vei împlini cu evlavie faptele bunei credințe la biserică şi acasă? Să le împlineşti. I-ai făgăduit să nu ţii ranchiună, sa nu invidiezi, să nu te superi, să nu te mândreşti, să nu osândeşti? Să nu faci nimic din toate acestea. Îndeobşte, orice ar fi făgăduit Domnului cineva, în toate cele cu pricina să nu fie necredincios, ci credincios.
Fiecare ştie, bineînţeles, că aşa şi trebuie. Totuşi, fraţilor, este mare nevoie să va amintesc de lucrul acesta, pentru că la noi domneşte un obicei ciudat: atâta timp cât este post, suntem serioşi, iar cum trece postul, începem să dezlegăm la toate – şi încă la o asemenea scară largă de parcă nu ar fi în asta nici un păcat. Și așa e cu toată virtutea. Dacă ai ținut-o și ai lucrat-o un timp, fie că ți-a zis preotul, fie că ai fost bolnav, fie că ai fost în necaz, chiar dacă a trecut toată boala și necazul tău, nu lepăda virtutea și fapta bună, ci lucrează mai departe ceea ce ai făgăduit și ceea ce este plăcut lui Dumnezeu.
Sf. Ierh. Teofan Zăvorâtul
