„Stilul nou – catolic, nicidecum să nu-l primiți”
(Starețul arhimandrit Ioan Cristiankin)
Stilul calendarului bisericesc este unul din tabelele pe care este confirmată adevărata credință ortodoxă. Dar asta înseamnă că creștinul-ortodox trebuie să știe răspunsul la această întrebare, doar noi sntem datori a ne cunoaște credița. Totuși adesea ne ciocnim cu aceea, că nu numai mirenii, dar și monahii consideră întrebarea despre reforma calendaristică neimportantă, secundară pentru omul credincios, precum ea nu „afectează” dogmele credinței.
De obicei oamenii nu pot da un răspuns concret la întrebarea: în ce constă diferența între stilul ortodox și așa-numitul Noul stil? Sau o altă întrebare: cum a apărut Noul stil și care ar trebui să fie atitudinea ortodoxului față de acesta? Cunoștințele oamenilor vizavi de noul stil se limitează la ceea, precum acesta a fost introdus din cauza unor erori astronomice a stilului vechi, și în urma introducerii acestui stil nou s-a mutat data prăznuirii Paștelui. Au fost și așa păreri: „Dar toată lumea din occident sunt pe stil nou. Pentru ce această confuzie? Poate ar fi mai bine ca toți otodocșii să primească stilul nou și iarăsi să prăznuiască tată lumea odată sărbătorile creștine?”
Demult s-a demonstrat că calendarul ortodox (iulian) este cel mai corect și cel mai fix, iar calendarul nou (catolic) este atât de incomod, încât învățații lumii ridică întrebarea revenirii la calendarul iulian. Încă în 1899 Comisia Științifică, educată de Asociați Astronomică Rusă pentru dezbaterea întrebării reformei calendaristice, a anunțat: „Nu este temei pentru introducerea în Russia (cu atât mai mult în biserică) cu bună știință a incorectului calendar gregorian” (arhiepiscop Serafim Sobolev). Doritorii pot găsi un număr mare de articole referitor la stilul calendaristic, autorii cărora argumentează prin calcule matematice, astronomice și autorități științifice.
În articolul nostru noi nu vom discuta de acest aspect a întrebării, întrucât acest articol este destinat creștinilor-ortodocși, inima cărora este deschisă către Dumnezeu și pentru care mult mai importante vor fi alte dovezi și argumente. Acestea noi încercăm să le przentăm în articolul de mai jos.
CINE A INVENTAT NOUL STIL?
Pentru aprecierea oricărei apariții trebuie știută originea ei, întemeitorul ei și cine are profit din ea?
Calendarul după care la moment Biserica Ortodoxă Rusă se conduce a fost creat de astronomul din Alexandria, Sozigen în anul 46 î.Hr. la porunca împăratului roman Iulius Cezar. Simplitatea calendarului creat s-a demonstrat a fi atât de genială, întrucât atunci când s-a anunțat finisarea creării acestui calendar, imperatorul Iulius Cezar a exclamat: „Acest calendar nu va fi schimbat în veci!”
Calendarul bisericesc, dar și Pascalia împreună cu el au fost formulate și întărite pe baza cronologiei iuliene a Sfinților Părinți de la Primul Sobor Ecumenic. Acest Sobor s-a desfășurat în 325 în Niceea, unde s-au adunat mai mult de 2000 de oameni din toate colțurile lumii. Printre cei adunați au fost „asceți și făcători de minuni, mărturisitori și mucenici cu mâinile arse ce au suferit pentru credință”. Mulți din ei au fost ulterior proslăviți în rândul sfinților. Hotărârele acestui Sobor Ecumenic (cît și a celor 6 ce au urmat) inspirate de Dumnezeu, nu poate fi contestat.
Însă în sec. XVI (24 februarie 1582) papa-eretic de la Roma Grigorii al XIII-lea a introdus un nou calcul al timpului. El susținea că calendarul nostru ortodox s-ar fi abătut de la adevărul astronomic (a rămas în urmă cu 13 zile). Așa a apărut nou calendar și noua pascalie romană, pe care ar fi mai corect s-o numim nu noua, dar „catolică” sau „eretică”.
Cum a îndrăznit papa de la Roma să meargă împotriva puterii Soborului Ecumenic, a deciziilor Sfinților Părinți? Catolicii nu prima dată au încălcat hotărârile Soborului Ecumenic. Încă în 1014 papa roman Benedict al VIII-lea autocratic a schimbat Simbolul Credinței. Acesta a fost unul din principalele motive separării catolicilor de la Biserica Universală. În Biserica occidentală a intrat demonul ereziei și s-a retras binecuvântarea Domnului. Ce au avut de pierdut catolicii prin primirea noului calendar, când pentru 500 de ani ei s-au spurcat cu diferite erzii, vânzarea indulgenței (adică iertarea păcatelor pentru bani), ororile inchiziției, cu cruciadele sângeroase, în timpul cărora catolicii cu foc și sabie au plantat erezia latină? Ce au avut de pierdut catolicii, pentru care voia papei care a fost pus blasfemic de ei în locul lui Hristos, împotriva voii lui Dumnezeu? În dogma despre papa de la Roma este menționat : „Dacă Papa a pronunțat un verdict împotriva judecății dumnezeiești, atunci Judecata Domnului trebuie să fie corectă și schimbată. Papa – lumina credinței și reflectarea adevărului. Papa este tot peste toate și pe toate le poate, (din regulamentul Primului Sobor de la Vatican 1870). Din acest motiv calendarul nou a fost ușor acceptat de catolici.
Însă Biserica Ortodoxă, păstrătoare a credinței apostolilor și a hotărârilor Soboarelor Ecumenice, din prima a respins noul calendar catolic gregorian – el a fost de trei ori contestat la Soboarele locale (în 1583, 1756 și în 1848) și dat anatemei. În hotărârea Soborului din 1583 se menționează: „Cine nu urmează Tradiției Bisericii și celor decise la cele7 Soboare Ecumenice despre Sfintele Paști, dar doresc să urmeze calendarului gregorian, acela împreună cu astronomii fără de credință merge împotriva deciziilor Sfintelor Soboare și vrea să le schimbe – anatema să fie, rupt de Biserica Ortodoxă. Voi doar sunteți creștin-ortodocși, rămâneți în ce v-ați născut, în ce ați crescut, în ce v-ați educat, iar când va fi necesitate chiar să vă vărsați propriul sânge pentru mărturisirea și păstrarea credinței.”
La fel de decisiv și pătimaș Biserica Ortodoxă s-a împotrivit introducerii stilului catolic și în secolele următoare. În 1902-1904 la inițiativa patriarhului de la Constantinopol Ioachim al III-lea împotriva reformei calendaristice a lui papa Grigorie al XIII-lea s-au pronunțat Bisericile locale a Constantinopolului, a Ierusalimului, a Greciei, a Rusiei, a Serbiei, a României și a Muntelui Negru în persoana celor mai buni reprezentanți a lor. Dar în 1921 patriarhul Constantinopolului, Meletie al IV-lea (1871-1935), care a început să răspândească stilul catolic prin minciună și violență, devenind distrugătorul Bisericii.
Cine este patriarhul Meletie? De obicei la omul ortodox cuvântul „patriarh” instantaneu creează stimă și chiar venerație către cel ce poartă acest titlu și aceasta este corect. Dar nu trebuie să uităm că istoria bisericii știe exemple de plâns când ierarhii bisericii (și chiar patriarhi) au devenit eretici: de exemplu, patriarhii Ierusalimului – eretici arieni Iraclii, Evtihie, Irineu, Ilarie (condamnați la Primul Sobor Ecumenic 325); patriarhul eretic Nestorie (condamnat la al treilea Sobor Ecumenic 431); patriarhul Antiohiei Macarie (condamnat la al patrulea Sobor Ecumenic pentru ereziile monolite), mitropolitul Moscovei Zosima (caterisit în 1494) și mulți alți ereziarhi. Puțini care conștientizează că ierarhii-eretici, distrugătorii Bisericii Ortodoxe, au fost nu numai în primele secole, dar astfel de cazuri sunt și în zilele actuale. Astfel de caz este și patriarhul-mason Meletie IV (Metaxakis), așezat pe scaunul patriarhal cu ajutorul mituirii, simoniei și intrigilor masonice.
Meletie (Metaxakis) – ecumenist, predicator al inovațiilor și a modernismului în Biserică, membru al lojei masonice „Armonia”, Nr.44. Cu ajutorul apărătorilor săi atotputernici – masonilor greci și englezi – și-a creat rapid o carieră bisericească, ocupând scaunul arhiepiscopie Atenei (1918-1920). Pentru schisma și fărădelegile săvârșite a fost lipsit de sânul episcopal de către judecata Bisericii Eladei (grecească). Sub influența puterii a devenit Patriarh al Constantinopolului (1921-1923).
În 1923 (de pe 10 mai până pe 8 iunie) în Constantinopol a fost organizat de către patriarhul Meletie un congres pe care el autocratic și ilegal l-a numit pan-ortodox. În activitatea sa au participat doar 9 persoane – 6 episcopi, un arhimandrit și 2 mireni. (Amintim că la Soborul din Niceea, care a confirmat calendarul iulian, au participat mai mult de 2000 de oameni, reprezentanți ai întregii Biserici Ortodoxe, inclusiv 318 episcopi). La acest fals congres nu au luat parte mai mult de jumătate din Bisericile locale.
Biserica Ortodoxă Rusă – care include trei pătrimi a poporului ortodox, nu a avut la acest „sobor” nici un reprezentant, trei Patriarhi occidentali – din Alexandria, din Antiohia și a Ierusalimului – nu numai că au refuzat să participe la acest congres, ba chiar au făcut o sentință severă acestui sobor. Totodată în documentele congresului, Meletie a scris îngâmfat: „Noi lucrăm precum comisia întregii Biserici”. Orbiți de mândrie, 9 persoane au încercat să introducă idei renovaționiste distrugătoare în solida învățătură a Bisericii. Dincolo de introducerea calendarului eretic și a pascaliei romane, Meletie a propus să permită căsătoria episcopilor, iar preoților să li se permită a doua cununie, scurtarea posturilor, permisiunea clericilor de a umbla fără reverendă, să-și radă barba și să-și tundă părul.
Când Meletie a încercat să treacă Biserica Constantinopolului la noul stil eretic, dar poporul binecredincios al Constantinopolului a fost foarte revoltat și l-au alungat pe patriarhul-eretic. În acel timp scaunul patriarhal al Constantinopolului era deja capturat de puterile masonice, și în schimbul lui Meletie, a fost pus un alt patriarh-mason – Grigorii al VII-lea. În 1924, el totuși, împotriva voii a trecut Biserica Constantinopolului la noul stil catolic.
Sub influența Patriarhatului Constantinopolului la stilul catolic a trecut și Biserica Română. Patriarhia Antiohiei a fost impusă să primească noul stil sub influența arabilor din America (anglicanii), fără ajutorul material al acestora ea nu ar fi putut să se întrețină. În 1926 Meletie, folosind mita și intrigile, a devenit patriarhul Alexandriei (1926-1935), și pe calea schismei revoltat a introdus noul stil și în această Biserică.
Nu cu mult timp înainte de moartea sa Meletie a fost alungat din Alexandria și a încercat să devină patriarhul Ierusalimului, însă această ultimă a sa aventură nu i-a reușit. Dumnezeu l-a pedepsit pe apostatul Meletie: în 1935 Meletie moare în groaznice chinuri. Înainte de a muri Meletie a exclamat: „Eu mă chinui, pentru că am dezbinat Biserica!”
„SĂ PĂSTRĂM CREDINȚA!”: LUPTA POPORULUI PENTRU STILUL ORTODOX
Mai trebuie încă de restabilit întreaga imagine despre cum anume o mare parte a Bisericii locale în secolul XX a trecut la stilul eretic, dar este clar că introducerea stilului catolic s-a făcut pe cale forțată și prin minciună, neluînd în calcul împotrivirea atât a ierarhilor credincioși, dar și a întregului popor dreptmăritor. Este greu să-ți imaginezi în ce situație dificilă se aflau atunci creștinii. Împotriva ortodocșilor care au îndrăznit să-și apere credința s-a desfășurat un val de violență. Din acel moment pentru toți care nu acceptau stilul nou, s-a început calea muceniciei și a mărturisirii.
În Patriarhia Bisericii Române a luminat prin mărturisirea sa mitropolitul Glicherie (Tănase). Când în 1924, episcopatul român a trecut la stilul nou, mitropolitul Glicherie și însoțitorul lui, ierodiaconul David (Bidascu) și 12 locuitori a schitului Pocrov, s-au opus deciziei Sinodului României și au continuat să slujească după stilul bisericesc. Starețul a ordonat să fie alungat părintele Glicherie și a tuturor aderenților adevărului din schit. Aflându-se în locuri retrase pe nume Cheile Crustei, părintele Glicherie și părintele David, petreceau o viață aspră în fapte mănăstirești și în neîntreruptă rugăciune.
Părintele Glicherie nu-și dorea să meargă „în pas cu vremea” și nu se temea de blestemul din partea duhovnicilor noului stil. Pentru asta el a suferit bătăi, răni, pușcărie. Prin exemplul și mărturisirea lui el a trezit conștiința poporului și a întors spre adevărul Ortodoxiei multe mii de oameni, care cu timpul au înțeles, că introducerea noului calendar – este o capcană catolică orientată spre recunoașterea papei drept capul Bisericii.
Dumnezeu l-a învrednicit pe părintele Glicherie înainte de moarte precum Liturghia dumnezeiască o slujeau îngerii, iar Marele Mucenic Gheorghe i-a anunțat mitropolitului Glicherie ziua trecerii lui la Domnul. Peste câțiva ani, adormitul mitropolit Glicherie, a apărut în vis unor credincioși și le-a cerut să transmită ierarhilor ca să grăbească să deschidă moaștele lui. Pe 12 iunie 1997 au fost descoperite moaștele mărturisitorului ierarh Glicherie.
În Grecia, în 1923 sub susținerea patriarhului Meletie (Metaxakis), arhiepiscopul Atenei, a fost necanonic ales Hrisostom (Papadopulos). El deodată a întreprins măsuri de trecere la noul stil. Aceasta a stârnit o revoltă: poporul făcea drumul crucii pe străzile orașului, cerând anularea noului stil, pentru care mulți au fost arestați, bruscați, bătuți. Uneori unii erau omorâți, dar tot nu acceptau noul stil. Penitenciarele erau arhipline; unii erau omorâți public.
La 14 septembrie 1925, în ziua prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, mai bine de patru mii de creștini de stil vechi s-au adunat la biserica Sf. Apostol și Evanghelist Ioan din Atena. Curând aici a venit un echipaj de poliție pentru a aresta preotul. Însă ortodocșii au format un perete, nepermițând poliției să intre în biserică. În acel moment pe cer a strălucit o mare Cruce cu opt colțuri, care ca un proiector a luminat biserica și poporul din jurul ei. Crucea a fost vizibilă din toate colțurile Atenei. Văzând semnul Crucii, lumea privea pe geam, mergând pe străzi, cădeau în genunchi, spuneau: „Doamne, miluiește!”. Semnul Sfintei Cruci pe cer a fost ca o confirmare a binecuvântării Domnului asupra creștinilor păstrători a dreptei credințe și a prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci după stilul ortodox. Prin această arătare a Sfintei Cruci, Dumnezeu a spus creștinilor săi: „Îndrăzniți, Eu sunt cu voi!”, asta a fost clar pentru toți.
Cuprinși de frică, albiți la față, polițiștii de acolo, care au văzut arătarea, au trecut de partea păstrătorilor stilului vechi. Trei din ei, chiar au devenit ulterior călugări. Nu a luat în seamă arătarea Sfintei Cruci, doar patriarhul de stilul nou Hrisostom: peste câteva zile el a publicat în ziare un mesaj, prin care încerca să convingă lumea precum această arătare a Sfintei Cruci a trebuit pentru ameliorarea situației dintre polițiști și purtătorii stilului vechi.
Ulterior Hrisostom (Papadopulos) s-a căit de faptele sale și în discuția cu starețul Filotei (Zervacos) a spus: „Zădarnic am făcut eu toate astea. O! Dacă aș fi săvârșit doar greșeala asta! Blestematul de Meletie mă ținea de gât!”
Neprivind la împotrivirea poporului român, grec și al Constantinopolului, Bisericile lor au fost trecute cu forța la noul stil. Aceeași soartă a fost pregătită și pentru Rusia. Pentru introducerea noului stil optau o mare parte din conducerea sovietică, venită în urma loviturii sângeroase de stat cunoscută ca anticreștină, atee. Scopul conducerii sovietice era distrugerea Ortodoxiei, mai întâi în Russia, apoi în întreaga lume. Una din măsurile întreprinse a fost încercarea introducerii calendarului catolic în Biserica Ortodoxă Rusă. Întrebarea ar fi: ce legătură e între calendar și vârfurile revoluționare, doar ce ajunse la conducere? Oare nu aveau alte probleme urgente măcelarii-revoluționari? Dar dușmanii lui Hristos, foarte bine înțelegeau cât de important este distrugere căii binecuvântate a poporului rus de veacuri, știau ce importanță majoră au sărbătorile bisericești și posturile stabilite de Dumnezeu în perioada cuvenită, când oamenilor li se dă binecuvântare cerească; nu puteau să nu vadă această puternică legătură a poporului rus. De aceea încerca conducerea cu toate puterile să o distrugă spunând: „Satele, cât și orașele, trebuie urgent să uite vechiul calendar, să-l scoată din utilizarea lor și să treacă la cel nou.”
Pe 24 ianuarie 1918 calendarul gregorian a fost introdus de ateul V. I. Lenin, care cu înverșunare ura Biserica. Și iată după 31 ianuarie 1918 pentru poporul sovietic muncitor, în loc de 1 februarie, deodată s-a făcut 14 februarie. Dar aceasta pentru guvernarea sovietică nu era suficient: de la Patriarhul Tihon au cerut ca Biserica Ortodoxă Rusă să treacă la noul eretic calendar. În schimb la asta E.A.Tucikov din partea guvernării sovietice a promis Patriarhului că va încetini prigoana asupra creștinilor, deținuților condamnați la moarte și a slujitorilor trimiși la muncă grea.
Patriarhul Tihon, ce se afla în arest la domiciliu, nu putea ști sigur ce se întâmpla în Biserica din occident, pe el intenționat îl mințeau. În august 1923 în numele Patriarhului Antiohiei Grigorie al VII-lea, el a fost înștiințat că toate Bisericile din occident au trecut la noul calendar și la Pascalia nouă. În așa condiții dificile, Patriarhul Tihon ia următoarea decizie: el în taină distribuie prin eparhii scrisori, prin care îndeamnă episcopii locului să se țină de calendarul iulian, iar după asta emite o Decizie oficială privind trecerea Bisericii Ortodoxe Ruse la stilul nou din 2 octombrie 1923.
Însă când clerul de reînnoire, susținătoare a conducerii sovietice a început implementarea noului stil în serviciile bisericești, împotriva lui unanim s-a răsculat întregul popor rus. Peste tot se repeta una și aceeași imagine: la sărbătorile pe stil nou ortodocșii nu veneau la biserică, iar la sărbătorile pe calendarul ortodox, creștinii uneori forțat îl puneau pe clericii-renovaționiști să săvârșească Sfânta Liturghie.
Starețul de la Lavră, Tihon (Agricov) în povestirea sa „Băiețelul Vania” spune, cum într-o noapte geroasă mama cu un băiețel de 12 ani, merg prin frigul rece mulți kilometri pentru a ajunge la biserică. Pe ei, aproape înghețați de frig, îi iau doi bărbați în sania trasă de cai. Unul din ei, uimit întreabă băiețelul:
- Încotro voi plecați pe așa vreme?
- La biserică plecăm.
- Oare în Matronovca nu este biserică?
- Este, dar este eretică.
- Cum eretică?
- Iată așa, a răspuns Vania entuziasmat și cu conștiință a privit spre maica sa.
- Noi suntem ortodocși, a spus mama, și în biserică renovaționistă nu mergem.
- A-a! Iată cum! Și unde mergeți să vă rugați?
- Da, iată, în satul Pokrov, la părintele Kiril. El, sărmanul, câte a îndurat de la renovaționiști! Și oricum slujește pe stil vechi. Într-o zi chiar au vrut să-l omoare doi bărbați ce erau în stare de ebrietate. I-a îndemnat cineva să facă asta, dar Dumnezeu l-a salvat pe părinte, iar pe ei, antihriștii, fulgerul i-a lovit.
Câți slujitori, călugări, mireni ce refuzau să treacă la noul stil, să primească noi reguli, i-au deportat în lagăre, i-au chinuit, i-au împușcat bolișevicii – acești dușmani a lui Dumnezeu, ucigași!
Una din aceste multe istorii mi-a povestit mama mea, Valentina Ivanovna Razinicova, născută în 1935, născută în satul Talî, raionul Buzulusc, Orenburg. În satul lor era mănăstirea cazacă de femei Cliucegorsck. Pe egumena acestei mănăstiri Ermionia a împușcat-o președintele sovietului sătesc Biriukov. A împușcat-o pentru că ea nu a fost de acord cu trecerea la noul stil. Dumnezeu l-a pedepsit pe Biriukov: când el zbura cu elicopterul, avionul a căzut și a ars. Nici măcar osemintele lui nu s-au găsit. Mai târziu de către băieții fără adăpost a fost săpat groapă în care a fost aruncat corpul egumenei, dar lumea a văzut că ea nu era moartă.
Cu mila lui Dumnezeu, cu sângele și suferința noilor mucenici mărturisitori a rămas calendarul pe stil vechi, deși poporul rus s-a aflat sub jugul sângeros al bolișevicilor în cele mai groaznice situații, mai mult ca poporul român și cel grec. Nu a trecut nici o lună cum preoții renovaționiști, ce au trecut la calendarul nou, la insistența turmei sale au trecut la calendarul iulian.
Se pare că după chinurile trăite în Biserica noastră, niciodată nu va mai apărea întrebarea despre introducerea noului stil a calendarului catolic. Încă mai trăiește acea generație căreia doar amintirea despre noul stil le trezesc emoții negative. Memoria lor e plină de prigoanele sângeroase, organizate de trădătorii renovaționiști.
Dar timpul trece, cele trăite se mai șterg din memorie. Lumii moderne îi este mai comod să marcheze data sărbătorilor bisericești, după calendarul civil. Spre exemplu, dacă întrebi un om: „Când se sărbătorește Nașterea Domnului?”, el îți va răspunde: „Pe 7 ianuarie”. Puțini sunt care reflectă la apariția la a doua dată de prăznuire a Nașterii Domnului – 25 decembrie.
Însă dușmanii Bisericii Ortodoxe Ruse, cu forțe occidentale, slujitori ai noului stil și lectorii lor din seminare și academii – rațional continuă acțiunea de distrugere a Bisericii. Liderii renovaționiști, ce s-au afirmat în anii 1980 – părintele Alexandru Mnei și ucenicii lui, dar și urmașii lor: pr. Gheorghii Cocetcov, pr. Alexandru Borisov, pr. Gheorghii Cisteacov, pr. Ioan Sviridov – au devenit continuatorii ereziei din anii 1920. Ca și cei dinaintea lor, ei optează pentru calendarul catolic, pentru traducerea în limba modernă rusă textelor liturgice bisericești, susțin ecumenismul și înfrățirea cu catolicii și alte confesiuni.
În fața noastră, în 2017, în Ucraina, dar și în Moldova, 25 decembrie, Nașterea Domnului (pe stil nou) a devenit sărbătoare națională.
Cum noi, ortodocșii moderni putem rezista acestui atac violent? Înainte de toate trebuie să avem o credință statornică, întărită de cunoștințe privitor la ceea că Însuși Dumnezeu susține calendarul vechi.
Ieromonah Mihei (Razinicov)
starețul mănăstirii „Botezul Domnului” din Cojeozersc
