Biserica Ortodoxă nu are alt scop al existenței ei decât acela de a salva (mântui) pe om de păcat, condamnare și iad. Celelalte țeluri ale Bisericii sunt secundare în raport cu aceasta.
O persoana nebotezată nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Sufletul este nemuritor, iar păcatul face sufletul să fie rob, robia aceasta nu se termină după moarte. Păcatul este ca un parazit, el devine a doua natură a omului. În spatele păcatului stă un duh necurat, adică un demon.
Păcatul aduce putrefacție în persoana care îl săvârșește. Un om care vede totul rău în jurul său (viața e rea, lumea e rea, autoritățile sunt rele, nu-i place de nimeni pentru că toți l-au trădat), în primul rând oamenii fug de un astfel de om, Dumnezeu Însuși nu ajută un astfel de om pentru că el încalcă Poruncile lui Dumnezeu în chip direct, clar, militant, și ca rezultat acest om se găsește pe sine la vârsta bătrâneții singur, și apoi moare. Unde credeți că va merge?
Va merge la Dumnezeu pe care L-a repudiat toată viața? Se va duce în iad unde este singurătatea veșnică. Aceasta este legătura dintre păcat și moarte și chinurile veșnice despre care se vorbește în Scriptură. Acest lucru nu este inventat de Scriptură, nu este inventat de Dumnezeu, ci este un lucru observabil. O persoană care se îndepărtează singură de Dumnezeu piere.
Fiecare poate observa gânduri rele în mintea sa, aceste gânduri fiind influența celui rău. Lanțul păcatului se dezvoltă şi omul are nevoie nu numai de a opri păcatul, ci și de a vindeca rana provocată de păcat. Păcatul a distrus puterile sufletești.
Pentru a căpăta mântuirea este necesar ca să te întorci către Dumnezeu însuși, să mergi la El. Cum? Prin Biserică, Prin Sfintele Taine Botez, Spovedanie, Sfânta Împărtășanie, acestea nu sunt nişte acte magice, nu sunt inventate de popi ca să își umple buzunarele, așa cum cred unii în mod greşit, acestea sunt acte de împăcare cu Dumnezeu însuși. În Taina Botezului Însuși Dumnezeu botează prin mâinile preotului. În Taina Mirungerii Însuși Dumnezeu unge cu Viața Sa Dumnezeiască, dăruind Duhul Sfânt. În Taina Sfintei Spovedanii, El însuși iartă păcatele, preotul doar ascultă, dar Dumnezeu iartă păcatele. Prin Sfânta Împartașanie El însuși intră în tine. Tu te apropii de Dumnezeu și toți virușii sunt înlăturați. Când? La Botez. Sau la Sfânta Spovedanie.
Botezul și Spovedania sunt singurele moduri de a te curăța imediat de păcate, pe gratis. Iar prin Sfânta Împărtăşanie, tot gratis şi sigur, te uneşti în mod concret cu Dumnezeu.
Preotul martir Daniel Sîsoiev