Soborniceasca slujbă de sărbătoarea Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni

Marți, 3 septembrie, 2024, când Biserica Ortodoxă din Moldova îl cinstește pe Sfântul Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni), Mitropolitul Chișinăului și al Hotinului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a luat parte la sărbătorirea acestui sfânt, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Căpriana, r. Strășeni.
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a luat parte la această slujbă solemnă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitroplit al Chișinăului și al Întregii Moldove, și la invitația starețului, Preasfințitului FILARET (Cuzmin), Episcop de Căpriana.
În dimineața zilei, înainte de Sfânta Liturghie, după ce a fost întâmpinat, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, s-a închinat, rugându-se la racla cu cinstitele moaște ale Sf. Ierh. Gavriil, pentru cinul preoțesc și monahal, dar și pentru toți dreptmăritorii creștini din Episcopia de Ungheni și Nisporeni, după care a scos părticele la proscomedie, pomenind pe toți cei ce îi are scriși în pomelnic.
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită sobornicește de Înatpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR, căruia i-a coliturghisit Arhiereii ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, dimpreună cu-n impunător sobor de preoți și diaconi slujitori.
După rugăciunea Tatăl nostru…, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, cu binecuvântarea Mitropolitului VLADIMIR, a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a relatat secvențe din viața Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni, vorbind despre exemplu vieții lui de slujire jertfelnică și trăirea creștină profundă.
Menționăm că Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni, a fost canonizat pe 3 septembrie, 2016, prin strădania Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, care este Președintele Comisiei de Canonizare a Sfinților din Moldova și Membru permanent al Comisiei Patriarhale, pentru canonizarea sfinților.
Sfântul Ierarh Gavriil a fost primul Sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă din Moldova.
Totodată ținem să specificăm și faptul că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU i-a oferit în dar Preasfințitului Episcop FILARET un frumos material pentru un veșmânt arhieresc.