Fără de smerenie, să ştiţi că este greu să urcăm duhovniceşte, este greu să ajungem la acea cântărire a lucrurilor, la acea cumpănire a lucrurilor, la dreapta-socoteală. Dreapta-socoteală ce este? Măsura!
Ştiţi de acel sfat al părinţilor pustiei, ştiţi că s-au întâlnit mai mulţi părinţi ai pustiei şi au pus întrebarea: „Care virtute este mai mare?” Şi unii au zis că smerenia, alţii au zis că rugăciunea şi, în cele din urmă, s-a ridicat Sfântul Antonie şi a spus: „Cea mai mare virtute este dreapta-socoteală” – să ştii să cântăreşti! Asta-i cea mai mare virtute. De aceea zicea Sfântul Antonie cel Mare: „Unii şi-au topit trupurile lor în asceză, dar pentru că n-au avut dreaptă-socotinţă, departe de Dumnezeu s-au aflat” – adică, dacă n-au ştiut cum să se-ntărească: da-i trupului atât cât îi trebuie ca să fie o bună slugă, să nu fie un rău stăpân. Că trebuie să facem din trupul nostru un slujitor bun, nu un stăpân rău. Dacă-i dăm prea multe şi ne încredem în el prea mult, atunci devine un stăpân rău.
Dreapta socoteală este, deci, măsura pe care trebuie să ştim să o păstrăm, să ştim bine să cântărim, să alegem între bine şi rău, să alegem permanent virtutea în locul păcatului. Şi trebuie să avem o dreaptă socoteală şi în virtute, mai cu seamă voi, tinerii – căci voi aveţi mult elan şi multă râvnă, dar aceasta trebuie temperată şi canalizată, dusă, călăuzită pe făgaşul acela bun al Ortodoxiei celei drepte şi curate. Căci altfel puteţi să eşuaţi, să vă duceţi într-o extremă sau într-alta, într-o parte sau într-alta. De aceea este nevoie de îndrumător, de povăţuitor sau de împreună-sfătuire – sfatul împreună! Cum a spus acel părinte al Patericului: s-a luptat zile întregi să afle ce înseamnă un cuvânt şi n-a reuşit, dar după ce şi-a pus în minte ca să întrebe pe cineva, atunci a fost luminat de Duhul cel Preabun. Smerenia este aceea care lucrează întru noi toată fapta cea bună. De aceea, Părinţii au spus: „Cel smerit nu cade niciodată!”
Arhimandritul Mechisedec Velnic
